Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat că simulările au arătat că majoritatea pensiilor militarilor nu vor scădea, în această situaţie putând fi doar persoanele care au pensii mai mari de 3.000 de lei, însă diminuarea în niciun caz nu poate fi de 69%.
Şeitan a catalogat informaţia potrivit căreia pensiile militarilor ar putea scădea cu până la 69% ca fiind "nefericită şi nefondată". El a precizat că, în urma simulărilor tehnice făcute de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) şi Casa Naţională de Pensii şi alte Asigurări Sociale (CNPAS) s-a constatat că unele pensii ale militarilor ar putea chiar să crească.
"Sunt doar simulări, la care n-au fost folosite toate datele când s-a făcut calculul, pentru că unele persoane care au intrat în simulare nu aveau toate documentele necesare şi acolo unde lipseau documente a fost folosit salariul mediu pe economie (...) Nu există un document oficial referitor la simulări iar dacă acest document nu există, nu pot fi trase concluzii", a spus Şeitan, citat de Mediafax.
Întrebat care ar fi procentul maxim cu care ar putea fi diminuate pensiile militarilor odată cu integrarea lor în sistemul public de pensii, ministrul Muncii a spus că nu poate face o astfel de estimare deoarece calculul trebuie făcut pe fiecare persoană în parte. Şeitan a mai spus că legea prevede un termen de şase luni pentru calcularea pensiilor militarilor după introducerea în sistemul public, explicând astfel că în acest moment nu pot exista date concrete despre diminuarea veniturilor acestora.