Zilele trecute, un articol dat publicităţii pe site-ul enational.ro făcea referire la tentativele rechinilor din publicitate de a schimba conţinutul Ordonanţei prin care premierul Victor Ponta a încercat să elimine comisioanele netransparente din domeniu. Mai exact, se preciza în articol, membrii International Advertising Association (IAA) ar spera, cu ajutorul parlamentarilor, să reintroducă în OUG 25/2013 intermediarii în relaţia dintre televiziuni şi beneficiarii finali, practică ce generează costuri ascunse şi oferă intermediarilor posibilitatea de a face presiuni asupra radiodifuzorilor.
Conform informaţiilor citate de www.enational.ro, “în ultima perioadă, mai mulţi parlamentari au fost sunaţi şi sfătuiţi să modifice textul normativ, cu toate că acesta preia un model confirmat la nivel european, Legea Sapin din Franţa”. “Mai mult, în încercarea de a fenta legea, mai multe agenţii de publicitate şi televiziuni au încercat să falsifice contracte, antedatându-le, pentru a scăpa de efectele OUG 25/2013, fapt ce a dus la o anchetă de proporţii, demarată de Parchetul General.
Dupa cum Naţional a relatat luna trecută, în încercarea de a schimba Legea Audiovizualului care îi obligă să muncească cinstit, rechinii din publicitate au facut şi chetă, încercând să strângă 40.000 de euro, pentru a-i folosi la întâlnirile cu deputaţii”, scria enational.ro.
Deşi anumite agenţii au făcut presiuni importante pentru că doreau să forţeze clienţii să nu aplice legislaţia în vigoare (pentru a-şi păstra controlul discreţionar pe piaţa de pubicitate), din piaţă vin şi semnale pozitive: mai multe firme importante au decis să respecte noile reglementări şi să încheie contracte direct cu televiziunile, aşa cum prevede Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul Ponta combate evaziunea din audiovizual. Totodată, există şi agenţii care au înţeles necesitatea combaterii evaziunii fiscale şi care şi-au adaptat contractele la noul cadru legal.