Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, propunerea legislativă pentru completarea art. 32 din OUG 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, prin care se stabileşte că oferta pentru contractele de achiziţii în domeniile vizate trebuie să includă şi propunerea de offset.
În expunerea de motive a proiectului, iniţiat de social-democraţi şi semnat de toate grupurile parlamentare, se precizează că simpla modernizare a Armatei prin achiziţia de armament nu este suficientă fără revitalizarea şi dezvoltarea industriei de armament.
"Proiectele generate în procesul de offset reprezintă răspunsul pentru nevoia de dezvoltare a industriei României, în special cea militară, pentru accesul pe noi pieţe al produselor româneşti, pentru transferul de tehnologie modernă, creşterea potenţialului de export, încurajarea cercetării, dezvoltarea universităţilor şi centrelor de cercetare-dezvoltare şi crearea de noi locuri de muncă de calitate", potrivit iniţiatorilor.
Aceştia atrag atenţia că, deşi "în România legislaţia în vigoare prevede un offset de minimum 80% din valoarea contractului de achiziţie, până în prezent nu am avut proiecte clare de dezvoltare industrială".
Senatorii au adoptat un amendament prin care au completat art. 32 din OUG 114/2011 astfel că "oferta trebuie să conţină şi propunerea de offset". "Aceasta va fi supusă negocierii potrivit normelor în vigoare, urmând a fi semnată împreună cu contractul. Nerespectarea acestei prevederi atrage după sine nulitatea contractului de achiziţii publice", precizează amendamentul.
Propunerea legislativă pentru completarea art. 32 din OUG 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. AGERPRES