x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Senatorul PDL Mircea Banias, pus sub acuzare de procurori

Senatorul PDL Mircea Banias, pus sub acuzare de procurori

20 Dec 2010   •   16:00
Senatorul PDL Mircea Banias, pus sub acuzare de procurori

Banias este acuzat de favorizarea infractorului. El are calitatea de "făptuitor" în dosarul evaziunii fiscale de 60 de milioane de euro de la Uzina Reşiţa, dosar în care a fost interceptat de DNA. Afirmaţia a fost făcută chiar de procurorul care anchetează acest caz.

Said Baaklini, administratorul unei firme din Bucureşti, este cercetat alături de directorul general şi de directorul executiv al UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu şi Adrian Coriolan Preda, într-un dosar privind o returnare nelegală de TVA de 60 de milioane de euro, anunţă realitatea.net.

Potrivit unui comunicat remis de Direcţia Naţională Anticorupţie, preşedintele Consiliului de Administraţie şi directorul general de la SC UCM Reşiţa SA, Adrian Chebuţiu, şi directorul executiv al aceleiaşi societăţi, Adrian Coriolan Preda, sunt cercetaţi penal pentru evaziune fiscală, asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală şi două infracţiuni de fals intelectual.

De asemenea, cetăţeanul străin Said Baaklini, administrator al SC Libarom Agri SRL Bucureşti, este acuzat de evaziune fiscală, evaziune fiscală în forma tentativei şi  asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Banias spune că trăieşte o poveste absurdă cu acuzaţia formulată de DNA
    
Senatorul PDL de Constanţa, Mircea Banias, a declarat, pentru Agerpres, că trăieşte o ''poveste absurdă'' prin implicarea sa, de către DNA, în dosarul evaziunii fiscale de la UCM Reşiţa.

"Am aflat şi eu astăzi că procurorii DNA m-ar fi pus sub acuzare pentru favorizarea infractorului în dosarul restituirilor ilegale de TVA în urma unor tranzacţii comerciale de la UCM Reşiţa. Ce pot să vă spun, ca o primă remarcă, este că în primul rând acuzarea de favorizare a infractorului nu poate fi o infracţiune de corupţie. În al doilea rând, şi asta am spus-o şi procurorilor DNA, unde m-am dus singur să mă interesez despre ce este vorba pentru că am fost foarte revoltat când s-a vehiculat numele meu în această poveste, nu l-am văzut şi nu l-am cunoscut niciodată pe acest Said Baaklini, în jurul căruia se pare că se învârte toată afacerea. Pur şi simpu nu ştiu cum am fost băgat în toată această poveste", a declarat Banias.


×