Biroul Permanent al Senatului a decis, astăzi, în urma unei scrisori trimise de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), ca validarea celor doi reprezentanţi ai societăţii civile în CSM să fie făcută până marţea viitoare.
În scrisoare, preşedintele CSM insistă ca Senatul să desemneze cât mai rapid pe cei doi reprezentanţi ai societăţii civile, potrivit vicepreşedintelui Senatului, Ioan Chelaru. “Urmează ca în cursul acestei săptămâni liderii de grupuri să se întâlnească şi săptămâna viitoare, probabil cel mai târziu în şedinţa de marţi, în sfârşit să putem alege cei doi reprezentanţi ai societăţii civile”, a adăugat Chelaru.
Miercurea trecută, Senatul a amânat pentru azi decizia de validare a celor doi membri ai CSMdin partea societăţii civile, senatorii neajungând la un consens cu privire la ordinea “mutărilor”. Astfel, ei nu s-au putut decide ce să facă mai întâi: să valideze primul membru desemnat, respectiv Corina Dumitrescu, sau să purceadă mai întâi la alegerea celui de-al doilea membru dintre cei cinci candidaţi la locul rămas liber prin invalidarea lui Victor Alistar, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR). Reamintim că magistraţii CCR, cu un scor de cinci la patru, au declarat neconstituţională hotărârea anterioară a Senatului privind validarea reprezentanţilor societăţii civile în CSM (Corina Dumitrescu şi Victor Alistar), deoarece a fost dată fără verificarea prealabilă a îndeplinirii condiţiilor legale, în special a celor legate de interdicţii şi incompatibilităţi în ceea ce-l priveşte pe Victor Alistar. Tot ca urmare a deciziei CCR au părăsit CSM şi magistraţii Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu şi Dan Chiujdea.