x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sentinta FNA - Pedepse cumulate, 27 de ani inchisoare

Sentinta FNA - Pedepse cumulate, 27 de ani inchisoare

de Miruna Pasa Petru    |    24 Mar 2006   •   00:00
Sentinta FNA - Pedepse cumulate, 27 de ani inchisoare

Ioana Maria Vlas (foto), 7 ani de inchisoare. Nicolae Popa, 18 ani dupa gratii. Gavril Batran, 2 ani, cu suspendarea executarii pedepsei. Responsabilii cu plata despagubirilor de 40,4 miliarde de lei vechi: CEC, SOV Invest, Gelsor, CNVM, Banca Comerciala "Ion Tiriac", impreuna cu Vlas si Popa. Aceasta este sentinta dispusa ieri de Tribunalul Bucuresti in cazul prabusirii Fondului National de Acumulare (FNA). In boxa acuzatilor, deja condamnata la 20 de ani dupa gratii in cazul FNI, Maria Vlas si-a ascultat ieri plangand sentinta. Singurele sale cuvinte au fost adresate judecatorului: "Va multumesc!".

Dupa ani de ancheta la Parchetul General si un proces complicat, Vlas si Nicolae Popa au fost gasiti vinovati pentru inselarea celor 13.200 de investitori FNA. Singurul inculpat caruia i s-a gasit o vina mai mica decat cea prezentata in rechizitoriu este Gavril Batran, caruia infractiunea de inselaciune cu consecinte deosebit de grave i-a fost schimbata in cea de neglijenta in serviciu. Acesta nici nu va trebui sa intre dupa gratii.

BANI RESTITUITI. Pentru despagubiri, instanta a mai dispus deblocarea conturilor SOV Invest "pana la concurenta sumei de 11,9 miliarde de lei vechi, suma ce va fi actualizata de executorii judecatoresti la momentul platii integrale". Judecatorul a obligat institutiile responsabile pentru returnarea banilor sa restituie Asociatiei pagubitilor FNA comisioane incasate fara respectarea legii. Astfel, SOV Invest trebuie sa returneze peste un miliard ROL, Banca Comerciala "Ion Tiriac", 708 milioane ROL, CNVM, 1,59 miliarde ROL si CEC 7,3 miliarde ROL. (Miruna Pasa)

×
Subiecte în articol: observator