x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Serviciile de evidenţă a persoanelor eliberează acte de identitate sâmbătă şi duminică. Vezi programul de la buletine de alegeri

Serviciile de evidenţă a persoanelor eliberează acte de identitate sâmbătă şi duminică. Vezi programul de la buletine de alegeri

de Mara Raducanu    |    04 Dec 2012   •   15:40
Serviciile de evidenţă a persoanelor eliberează acte de identitate sâmbătă şi duminică. Vezi programul de la buletine de alegeri

Serviciile de evidenţă a persoanelor eliberează acte de identitate sâmbătă, de la ora 8.00 până la ora 16.00, iar duminică, de ziua alegerilor parlamentare, de la ora 8.00 până la ora 21.00, potrivit  Ministerului  Administraţiei şi Internelor (MAI). MAI a dispus intensificarea deplasărilor cu staţia mobilă ori cu aparatele foto digitale din dotare în localităţile aflate la distanţe mari faţă de sediile serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor pentru preluarea imaginilor şi a cererilor însoţite de documentele necesare punerii în legalitate a cetăţenilor cu acte de identitate expirate. Concret, a fost extins programul în săptămâna premergătoare desfăşurării alegerilor, respectiv de la 8.00, până la ora 16.00, sâmbătă,  8 decembrie 2012, iar de la 8.00 - până la 21.00, duminică, 9 decembrie.

În conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, precum şi ale Normelor metodologice de aplicare a dispozţiilor legale privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobate prin Hotărârea Guvernului 1.375/2006, eliberarea unei noi cărţi de identitate la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate ce urmează a fi preschimbat, se face pe baza următoarelor documente, pe care solicitantul le depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, pe raza căruia are domiciliul sau reşedinţa: cererea pentru eliberarea actului de identitate; actul de identitate şi cartea de alegător, dacă este cazul; certificatul de naştere, original şi copie; certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor, original şi copie; hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă sau certificatul de divorţ, după caz, original şi copie; certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie; certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original şi copie; documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie; chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (şapte lei); timbru fiscal sau chitanţa cu care face dovada achitării, în condiţiile legii, a taxei extrajudiciare de timbru (în valoare de patru lei).

În cazul modificării numelui şi/sau prenumelui titularului, prenumelui părinţilor, a datei ori a locului de naştere, precum şi în situaţia schimbării sexului, se prezintă şi hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, actul administrativ în baza căruia s-au modificat datele de stare civilă. În situaţia în care solicitantul nu posedă toate documentele necesare eliberării unei cărţi de identitate, acestuia i se eliberează o carte de identitate provizorie, pe baza următoarelor documente: cererea pentru eliberarea actului de identitate; documentele pe care solicitantul le poate prezenta, din categoria celor cu care, potrivit legii, se poate face dovada numelui de familie şi a prenumelui, a datei de naştere, a stării civile, a cetăţeniei române, a adresei de domiciliu/adresei de reşedinţa, original şi copie; trei fotografii mărimea 3x4 cm cu bandă albă de 7 mm. la bază; chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate provizorii - un leu; timbru fiscal/ chitanţa reprezentând contravaloarea taxei de timbru - patru lei. În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor se organizează la nivelul consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi la nivelul consiliilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti. Contravaloarea cărţii de identitate şi a cărţii de identitate provizorii, aferente cererilor privind eliberarea actelor de identitate soluţionate de către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, se achită fie la sediul serviciului pe raza căruia solicitantul are domiciliul sau reşedinţa, fie la structura de taxe şi impozite din cadrul primăriei localităţii la nivelul căreia funcţionează serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, fie prin altă modalitate stabilită de autoritatea publică locală. Pentru obţinerea unor informaţii concrete privind modalitatea de achitare a contravalorii actelor de identitate, solicitanţii se pot adresa direct la sediul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă, ori pot accesa site-ul propriu al fiecărui serviciu.


×