Omul de afaceri sucevean Severin Tcaciuc, condamnat în lipsă în România la şase ani de detenţie, a fost iar reţinut în vederea extrădării din Austria, pe numele său fiind emise trei mandate de executare a pedepsei pentru insultă, furt şi pentru agresarea unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii.
Ambasadoarea României la Viena, Silvia Davidoiu, a declarat că în cursul dimineţii de miercuri, autorităţile austriece au înştiinţat ambasada că Severin Tcaciuc a fost reţinut în vederea extrădării.
Tcaciuc se află în prezent în custodia autorităţilor austriece.
Oficialul român a spus că în cazul Tcaciuc, fiind urmărit de Interpol, toate procedurile tehnice vor fi efectuate prin intermediul Biroului Interopol din România.
Potrivit sursei citate, în săptămânile precedente, Severin Tcaciuc s-a interesat la Consulatul românesc de la Viena, în legătură cu modul de obţinere a unor servicii consulare, el beneficiind de acest drept precum orice cetăţean român.
Mediafax
Citiţi şi:
Tcaciuc, ultimele cinci minute
O fugă luată din filmele de duzină, nişte poliţişti suceveni demni de "Zmeura de aur", autorităţi bâlbâite, mai multe condamnări pentru furt şi evaziune fiscală, cinci minute buclucaşe şi austriecii care refuză extrădarea. Cam acesta este filmul prost al fugii omului de afaceri sucevean Severin Tcaciuc.