x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sezonul tornadelor: România s-a pregătit cu radare ultra-performante. Populația va fi avertizată la timp

Sezonul tornadelor: România s-a pregătit cu radare ultra-performante. Populația va fi avertizată la timp

de Redacția Jurnalul    |    29 Apr 2024   •   20:00
Sezonul tornadelor: România s-a pregătit cu radare ultra-performante. Populația va fi avertizată la timp

Administraţia Naţională de Meterologie are un nou sistem de radare ultra-performant care poate detecta furtunile chiar şi de la o distanţă de 230 de kilometri. Cu ajutorul acestuia populația poate fi informată mult mai rapid cu privire la fenomenele meteo extreme, precum tornadele.

Potrivit Antena 3 CNN, fenomenele meteo extreme s-au înmulțit în România. Însă, acum, românii vor fi avertizaţi mai rapid în cazul unor furtuni sau tornade.

"Ne aflam la finalizarea unuia din cele mai importante obiective din cele șapte obiective ale proiectului Inframeteo și anume finalizarea lucrărilor din cadrul contractului de proiectare și execuție lucrări pentru modernizarea rețelei de radare meteorologice. Avem 7 radare noi.

Azi facem recepția finală a ultimului radar la București după celelalte șase în teritoriu care acoperă la nivel de teritoriu nevoile de monitorizare și nevoile meteo extreme", a spus Elena Mateescu, directorul ANM.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a spus că aceste radare vor ajuta autoritățile să știe din timp cu ce fenomen meteo extrem urmează să se confrunte țara noastră.

"Vom avea servicii mai performante. Vom știi din timp dacă avem fenomene meteo extreme, dacă e cazul să ne pregătim pentru o eventuală viitură", a precizat acesta.

×