x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Relicva Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, va fi adusă în premieră în România

Relicva Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, va fi adusă în premieră în România

de Redacția Jurnalul    |    15 Iul 2023   •   08:30
Relicva Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, va fi adusă în premieră în România
Sursa foto: aegc.ro

Relicva Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, va fi adusă în premieră în România. Relicva Sfintei Ana se află, din anul 1435, la Bologna, loc pe care nu l-a părăsit niciodată până acum

Relicva Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, va putea fi venerată în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj în cursul zilei de luni, 24 iulie 2023, în intervalul orar 18:00-20:30, fiind însoțită de o delegație din partea Arhidiecezei de Bologna. Cu această ocazie, cu binecuvântarea Prefericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, va fi oficiată Sfânta Liturghie și Vecernia, urmată de un moment de rugăciune la relicva Sfintei Ana.

Relicva Sfintei Ana se află, din anul 1435, la Bologna (Italia), loc pe care nu l-a părăsit niciodată până acum, Blajul fiind primul loc din România în care poate fi venerată de credincioși. Sosirea Relicvei Sfintei Ana în Catedrala din Blaj coincide și cu pomenirea „Adormirii Sfintei Ana, mama Maicii Domnului”, marcată în calendarul bisericesc în data de 25 iulie, precum și cu Ziua Mondială a Bunicilor, care va fi celebrată anul acesta duminică, 23 iulie, având tema „Milostivirea Lui rămâne din neam în neam” (Lc. 1, 50).

Relicva Sfintei Ana, un fragment din craniu, în care se poate recunoaște arcada sprâncenei drepte, a fost donată în 1435, de către Regele Henric al VI-lea Plantagenet al Angliei, Episcopului de Bologna, Fericitul Nicolò Albergati. Cardinalul Albergati fusese trimis de Papa Martin al V-lea cu misiunea de a mijloci pacea între Coroana franceză și cea engleză, după așa-numitul „Război de o sută de ani”. Relicva aparținea familiei Plantagenet, ai cărei membri participaseră la Cruciada a patra, cu două secole mai devreme.

Întors la Bologna, Fericitul Nicolò Albergati a încredințat Relicva mânăstirii Certosa, unde el însuși își începuse viața monahală, în ordinul călugăresc Certozin.

Ulterior, Relicva a fost transferată în Catedrala Mitropolitană din Bologna. Altarul în care este păstrată în prezent a fost amenajat datorită unei colecte de ofrande din partea mamelor creștine, în cinstea mamei Preasfintei Fecioare Maria.

După Blaj, Relivcva Sfintei Ana va putea fi venerată la Schitul Sf. Ioan Evanghelistul, Găbud.

×