Evenimentul de astăzi, de la Biserica cu hramul Sfîntul Ilie, din cartierul Titan, este dublu: Preafericitul Părinte Daniel va binecuvînta biserica, a cărei construcţie s-a încheiat, şi va pune piatra de temelie la Aşezămîntul socio-diaconal "Sfîntul Andrei".
Evenimentul de astăzi, de la Biserica cu hramul Sfîntul Ilie, din cartierul Titan, este dublu: Preafericitul Părinte Daniel va binecuvînta biserica, a cărei construcţie s-a încheiat, şi va pune piatra de temelie la Aşezămîntul socio-diaconal "Sfîntul Andrei".
În dangăt de re-fa-la-do puteţi afla ora exactă dacă treceţi
pe lîngă Biserica Sfîntul Ilie din Titan. La fix, cele patru clopote austriece
încep să bată. "Sînt acţionate electric, iar dacă este pană de curent se
conectează la satelit, aşa că precizia este la miime de secundă", ne-a
spus părintele paroh Ilie Costescu înainte de a face demonstraţia.
NONCONFORMISTUL.
Cînd ajungi la această biserică şi întrebi de părintele Costescu, oamenii te
îndrumă spre un bărbat îmbrăcat în salopetă şi cu pălărie de soare pe cap,
aflat printre muncitori. Aşa îl afli, ba pe schele, ba la subsolul imens al
construcţiei, pe care o numeşte cu mîndrie catedrală, ba în "chilia"
care îi serveşte de cabinet. Sărbătoarea şi duminica slujeşte în bisericuţa de
lemn, lăcaş de cult provizoriu pînă la tîrnosirea (sfinţirea) bisericii de zid,
căreia îi lipseşte pictura.
Părintele Costescu este un nonconformist. Preot din 1975, el a slujit la ţară 14 ani, mai întîi la Ghirdoveni, apoi la Runcu de Dâmboviţa. În 1987, regretatul patriarh Teoctist l-a adus în Bucureşti şi l-a făcut şef al protocolului la Patriarhie. Opt ani s-a ocupat, printre altele, de paşapoartele ierarhilor cînd aceştia plecau în alte ţări. A lucrat şi la fosta Bancă a Religiilor, unde a răspuns de relaţiile cu alte confesiuni. În 1990, a fost primul care a cerut să i se dea un loc pe care să ridice o biserică în Bucureşti. A ameninţat la primărie, care nu-i dădea teren, că va face o slujbă pe asfalt, în faţa Cişmigiului. Pînă la urmă i-au dat un teren în Titan în 1994.
Povestea acestei biserici a început cu aducerea pe trailer din judeţul Dîmboviţa a bisericuţei de lemn. În timp, tot mai mulţi oameni au venit la slujbă aici, atraşi de tot felul de activităţi caritabile pe care le-a iniţiat părintele paroh. O seamă de copii a primit meditaţii gratuite de la profesori voluntari, bătrîni fără posibilităţi materiale au fost consultaţi şi trataţi la cabinetele în care profesau tot voluntar medici de toate specialităţile, în frunte cu soţia părintelui, medic oftalmolog. Săracii mîncau zilnic la cantina bisericii. Acum, cheltuielile sînt foarte mari şi iau masa aici doar cei 45 de muncitori. Biserica mare a fost ridicată numai cu banii credincioşilor, autorităţile n-au dat nici un ajutor financiar.
AMERA FRIGORIFICĂ.
Pe mulţi i-a şocat gestul părintelui de a aduce o cameră frigorifică pentru morţi,
acum însă este ceva normal şi le foloseşte. Cînd a mers la Găieşti şi a spus ce
vrea, inginerul de la fabrica de frigidere l-a crezut nebun. Dar părintele i-a explicat
ce calvar este să ţii în capelă, în condiţii normale de igienă, un mort pe
vreme caniculară. Aşa că i-a făcut părintelui frigiderul atipic. "Am
asistat la un caz cutremurător. Fiul plecat în Australia nu a putut ajunge la
timp să-şi vadă mama înainte de a fi înmormîntată. L-am văzut cum plîngea şi dădea
pămîntul cu mîinile de pe mormînt să-şi vadă mama pentru ultima dată!..."
Părintele Ilie Costescu are însă cele mai multe proiecte pentru cei vii. Pentru că el însuşi este foarte viu. Munceşte tot timpul pe şantierul bisericii sale. "Ca preot, poate sînt cel de pe urmă, dar muncesc cu toată puterea mea la ridicarea acestei biserici. Am bătături în palme", ne-a spus părintele paroh.
SPITAL ŞI AZIL. Părintele
Ilie ştie că Dumnezeu l-a ajutat foarte mult. I l-a trimis într-o zi pe omul
care căuta de mult timp un loc unde să facă o faptă bună în memoria tatălui său
plecat la Domnul. "Nu vrea să-i fie făcut public numele. Pot să vă spun
doar că va investi în jur de 45 de milioane de euro în construirea unui complex
medical în curtea bisericii noastre. Din veniturile spitalului, care va avea
cinci niveluri, vom întreţine şi căminul pentru bătrîni pe care îl ridicăm alături.
În azil vor fi condiţii foarte bune pentru 40 de bătrîni", ne-a mai spus părintele
Ilie Costescu.
La plecarea din curtea Bisericii Sfîntul Ilie din Titan, am trecut pe lîngă un camion, iar părintele şi-a adus aminte că l-a cumpărat cu scopul de a face treburile bisericii cu el. N-a fost doar atît: a făcut şi şcoala de şoferi pentru categoria C şi a cărat personal cu el materialele necesare.