"Dupa emisiunea de ieri, in care am vorbit despre ce se intampla in Iasi, primarul Gheorghe Nichita ne-a trimis o scrisoare, mie si lui Daniel (Buzdugan n.r.) . Am simtit nevoia sa ii raspundem", a scris Simona Gherghe pe Facebook.
Dragă domnule primar,
Vă mulțumim, în primul rând, pentru timpul acordat redactării unei scrisori atât de vaste. Considerăm însă că NU noi doi suntem importanți, în acest subiect, ci locuitorii orașului nostru drag. LOR credem că le sunteți, îna primul rând dator, în calitate de primar, să le răspundeți. Nu ne considerăm nici mai importanți, nici mai puțin importanți decât oricare ieșean, îngrijorat de ceea ce se întâmplă în urbe.
Pe scurt, sugerați că suntem fiii nerecunoscători ai Iașului care aduc ” unele acuzații la adresa Orașului si comunității" în care ne-am format, că trăim în mediul virtual, că se ”aruncă cu noroi asupra orașului”, că unii ”se întorc împotriva orașului”. Înțelegem că cea mai bună apărare este atacul, dar nu credem că este corect să vă îndreptați împotriva oamenilor care protestează și își manifestă revolta, față de o acțiune planificată de municipalitate, pe care și noi ca și ei o considerăm un act criminal. În al doilea rând, constatăm că timpul îndelungat pe care l-ați petrecut ca primar al Iasului, poate și cu votul acestor oameni, v-a făcut să considerați că orașul sunteți dumneavoastră și primăria. Au mai fost unii, în trecut, care considerau că statul sunt ei, dar nu credem că trebuie să vă raportați pozitiv la astfel de exemple ale istoriei. Orașul, domnule primar, nu sunteți dumneavoastră, nici angajatii Primăriei, ci OAMENII pe care trebuie să îi ascultați și de care trebuie să țineți cont. Inclusiv teii sunt parte din ființa orasului, iar dumneavoastră, în calitate de primar, dar și angajații Primăriei, trebuie să îi protejați. Cel puțin pentru noi așa este.
De asemenea, vă felicităm și vă susținem total în competiția pentru desemnarea Iașului drept capitală culturală europeană în 2021. Nu credem, însă, că salcâmii japonezi, care au înlocuit teii de pe Ștefan cel Mare, susțin această cauză. Ultima oară când am verificat, Japonia nu era, încă, pământ european.
În încheiere, vă spunem că nu avem nimic cu dumneavoastră personal, nu ne interesează campanile electorale și nici jocurile politice. Noi suntem ieșeni, NU politicieni. Singura noastră campanile este aceea a bunului-simț. Tot ce ne interesează este ca dumneavoastră să ne garantați că NU VA FI NICIUN MASACRU în Parcul Expozitiei din Copou! Era mai simplu dacă i-ati fi linistit pe ieșeni cu un raspuns clar. De ce au fost marcați copacii din Copou? Vor avea și ei soarta teilor de pe Bulevardul Stefan cel Mare sau nu?
Dacă dumneavoastră ne garantați ca arborii nu vor fi taiati, intrebare la care NU ne-ați răspuns, considerăm acest subiect închis și poate chiar vom accepta, ca fii risipitori care ”s-au întors împotriva comunității”, să vă însoțim în plimbări prin orice parc doriți. Va fi și un test ca să vedem ce reacții are comunitatea față de noi și de fiecare în parte. Vă promitem chiar că vă vom dărui un tricou cu mesajul nostru.
În speranța că veți opri tăierea copacilor, vă asigurăm că tot ceea ce facem este pentru că ne iubim orașul și comunitatea.
Simona Gherghe si Daniel Buzdugan, frati cu pomii din Copou
PS. Nu avem telefonul dumneavoastră și nici nu ne dorim acest lucru, decât în măsura în care îl puneți la dispoziția tuturor ieșenilor.
Click aici pentru a citi şi scrisoarea trimisă de primarul Iaşului, Gheorghe Nichita.