x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Situaţia salariului minim ar putea fi clarificată în ultima şedinţă de Guvern

Situaţia salariului minim ar putea fi clarificată în ultima şedinţă de Guvern

18 Dec 2015   •   18:50
Situaţia salariului minim ar putea fi clarificată în ultima şedinţă de Guvern

Situaţia salariului minim pe economie în 2016 ar trebui să fie decisă în şedinţa de Guvern de la finalul anului, care va avea loc după Consiliul Naţional Tripartit din 28 decembrie, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa".

"Pe 28 decembrie urmează Consiliul Naţional Tripartit şi pe 29 sau 30 şedinţa de Guvern care se va închide prin hotărârea de guvern cu salariul minim garantat în plată de la 1 ianuarie 2016", a spus Bogdan Hossu, după întâlnirea cu reprezentanţii patronatelor şi ai Ministerului Muncii.

Acesta a declarat că în discuţia de vineri avută cu reprezentanţii patronatelor aceştia au recunoscut că o majorare a salariului minim nu ar afecta locurile de muncă.

"S-a argumentat, s-au arătat datele potrivit cărora ceea ce solicităm este perfect valabil pentru că nu influenţează nici numărul locurilor de muncă, nici numărul de operatori economici, inclusiv pentru întreprinderile mici. Cel puţin pe ultimii trei ani nu există nicio modificare. Inclusiv patronatul de la întreprinderi mici a recunoscut că de fapt ei plătesc salariul minim dar pe sub tejghea mai plătesc ceva în plus că altfel nu ar găsi forţă de muncă", a afirmat Bogdan Hossu.

Potrivit acestuia, concluziile şedinţei de vineri au fost trei: că salariul minim pe economie ar trebui să fie de la 1 ianuarie 2016 1.200 de lei şi există un consens pe această propunere cu condiţia ca angajatorul să plătească aceleaşi taxe şi impozite ca pentru 1.050 de lei. A doua variantă susţinută de toate sindicatele şi de o confederaţie patronală este ca salariul minim să fie 1.200 de lei 1 ianuarie 2016. A treia concluzie este că în ianuarie - februarie împreună toate cele trei părţi trebuie să construiască un mecanism de construcţie a salariului minim pe economie.

Bogdan Hossu a declarat că, de principiu, având în vedere motivările aduse de părţi, ar trebui să fie aleasă prima variantă, respectiv majorarea la 1.200 de lei dar cu taxe şi impozite ca pentru 1.050 de lei.

La începutul acestei săptămâni, Florian Costache, preşedintele Patronatului Naţional Român, a declarat, pentru AGERPRES, că susţine majorarea salariului minim pe economie la 1.200 de lei de la 1 ianuarie 2016, cu condiţia ca taxele şi impozitele să fie plătite la salariul minim de 1.050 de lei iar majorarea să se ducă la angajat.

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a anunţat, recent, că o majorare a salariului minim pe economie trebuie corelată cu efectuarea unui studiu de impact care să analizeze efectele unei astfel de decizii în sectorul privat. Studiul ar putea fi realizat în primul trimestru al anului 2016. În context, Dragu a arătat că o creştere a salariului minim pe economie ar avea un impact extrem de redus în sectorul public în condiţiile în care salariile au fost deja majorate cu 10% până la 25%.

Guvernul a decis, recent, să îngheţe, deocamdată, salariul minim pe economie la 1.050 de lei, deşi vechiul Executiv promisese majorarea acestuia la 1.200 de lei de la 1 ianuarie 2016.

×
Subiecte în articol: salariul minim sedinta de guvern