Sunt două paturi libere la Terapie Intensivă în țară, pentru bolnavii cu COVID-19. Acestea se află spitalele din Satu Mare și Bihor, anunță, joi, Grupul de Comunicare Strategic.
Conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.748 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
De asemenea, pe lângă cele 1.748 de paturi, la nivel național există o rezervă operațională de 154 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
Joi, 1.881 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
La nivel național, la acest moment sunt disponibile două paturi libere de ATI, unul în județul Bihor, respectiv unul în județul Satu Mare, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.