x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SLATINA. Medicul Cornel Fulga, urmărit penal pentru ucidere din culpă

SLATINA. Medicul Cornel Fulga, urmărit penal pentru ucidere din culpă

27 Feb 2009   •   00:00

Cornel Fulga, medic la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă, demis în urma anchetei unei comisii ministeriale care a anchetat cazul unui pacient ce a murit după ce a fost plimbat între mai multe secţii ale spitalului, este urmărit penal pentru ucidere din culpă.



Poliţiştii din cadrul IPJ Olt îl cercetează pe Cornel Fulga, fostul medic de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru ucidere din culpă, informează Mediafax. "Procurorii au dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă împotriva medicului Cornel Fulga. În prezent, sunt trei comisii ale colegiului Medicilor din Olt care cercetează cazul. Mai aşteptăm concluziile ultimei comisii întrucât este nevoie de ceea ce medicii spun în acest caz pentru dosarul de cercetare", a declarat Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt. Potrivit comisarului Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, în cursul acestei săptămâni, a fost primit şi raportul medico-legal final în acest caz şi procurorii au avizat favorabil începerea urmării penale a medicului, căruia i se aduce acuzaţia de ucidere din culpă. Raportul medico-legal a stabilit că pacientul a murit din cauza insuficientei cardiace acute, ca urmare a unui infarct acut de miocard. La finalizarea cercetărilor efectuate de poliţişti sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, procurorii vor decide dacă trimit sau nu dosarul în instanţă. Potrivit comisarului Claudia Radu, ancheta în cazul lui Cornel Fulga este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. O comisie din care a făcut parte şi ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, i-a desfăcut contractul de muncă lui Cornel Fulga în urmă cu o lună, el fiind acuzat că a refuzat să-i ofere îngrijiri medicale lui Mihai Constantinescu (62 ani), din Drăgăneşti - Olt, pacientul adus la UPU în stare gravă care a murit după ce a fost plimbat între secţiile spitalului. (V.A.)

×
Subiecte în articol: romania