x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SMURD: Un nou avion pentru transportul cazurilor complicate la distanţe mari

SMURD: Un nou avion pentru transportul cazurilor complicate la distanţe mari

11 Iul 2013   •   20:13
SMURD: Un nou avion pentru transportul cazurilor complicate la distanţe mari
SMURD are în dotare o aeronavă Piper Cheyenne, de fabricaţie americană, cumpărată din donaţiile de 2% ale românilor. SMURD va folosi aeronava pentru a transfera cazurile complicate la distanţe mari. Un milion de euro s-au plătit pentru avion, aparatură medicală, asigurări şi instruirea celor şase piloţi care vor zbura cu acest aparat.
Medicii şi asistenţii de la SMURD Bucureşti, cu ajutorul colegilor din ţară, vor asigura asistenţa medicală.  Avionul e dotat cu două tărgi, va putea transporta şi doi aparţinători ai bolnavilor.

Vineri şi sâmbătă, la aeroportul Băneasa, aeronava SMURD poate fi văzută de oricine. Accesul publicului se va face vineri de la ora 15:00, iar sâmbătă de la ora 9:00 până la ora 17.00.

×
Subiecte în articol: smurd avion