x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Șoc pentru șoferi: Carburanţii s-au majorat cu 5% în ianuarie şi cu peste 30% faţă de anul trecut

Șoc pentru șoferi: Carburanţii s-au majorat cu 5% în ianuarie şi cu peste 30% faţă de anul trecut

01 Feb 2022   •   09:20
Șoc pentru șoferi: Carburanţii s-au majorat cu 5% în ianuarie şi cu peste 30% faţă de anul trecut

Potrivit datelor din Oil Bulletin, care reuneşte evoluţia preţului produselor petroliere din statele europene, în perioada 3-24 ianuarie benzina s-a scumpit în România cu 4%, iar litrul de motorină a câștigat 5%.

În ultima săptămână au avut loc alte scumpiri, astfel că potrivit datelor publice litrul de benzină premium a sărit de pragul de 7 lei.

Datele de pe platforma GazOnline.ro, care include şi un agregator de preţuri la nivel naţional, arată că ieri cel mai ieftin litru de benzină premium din Bucureşti costa 7,04 lei, putând fi achizi­ţionat de la staţia Petrom de pe Şoseaua Alexandriei.

Benzina standard avea un preţ de 6,47 lei la una dintre staţiile gestionate de Lukoil, iar cel mai ieftin litru de motorină din Bucureşti se putea achiziţiona cu 6,48 de lei tot de la o benzinărie Lukoil.

Faţă de prima lună a anului trecut, arată datele din Oil Bulletin, preţurile de acum sunt cu circa 30% mai mari, atât în cazul motorinei, cât şi al benzinei.

Scumpirea carburanţilor are loc în contextul în care de la începutul anului barilul de petrol s-a apreciat cu circa 10$, de la 75 de dolari la 84 de dolari, potrivit datelor US Energy Information Admi­nistra­tion pentru finalul săptămânii trecute. Ieri însă, un baril de petrol Brent se tranzacţiona deja la peste 90 de dolari.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: carburanti