x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şofer găsit mort la 400 de metri de locul accidentului

Şofer găsit mort la 400 de metri de locul accidentului

22 Apr 2016   •   17:47
Şofer găsit mort la 400 de metri de locul accidentului
Sursa foto: FOTO: obiectivdesuceava.ro

Constantin Popescu, în vârstă de 44 de ani, din oraşul Liteni, judeţul Suceava, s-a urcat beat la volan, miercuri seara, în jurul orei 22.00, pe raza localităţii Vultureşti, din judeţul Vaslui.

La intersecţia dintre DJ 208C şi un drum comunal, din cauza consumului de băuturi alcoolice şi a vitezei excesive, şoferul a pierdut controlul asupra volanului, iar maşina, o Dacia 1310, a zburat peste un şanţ adânc de un metru, a pus la pământ gardul unei gospodării şi s-a oprit în peretele casei ce aparţinea unor bătrâni, scrie obiectivdesuceava.ro.


A fost scos din maşină de săteni, dar a părăsit locul accidentului, spunând că nu a fost rănit grav, deşi martorii susţin că acesta era plin de sânge.

Tot localnicii au sunat la 112, iar medicii sosiţi la faţa locului l-au găsit inconştient pe şofer, la circa 400 de metri de locul accidentului. Aceştia au încercat să-l resusciteze, minute în şir, dar fără succes.

Poliţiştii fac cercetări pentru a se stabili circumstanţele exacte ale producerii accidentului. Constantin Popescu era tatăl a doi copii.

×