x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Şoferii RATB au aflat din presă că vor lucra noaptea

Şoferii RATB au aflat din presă că vor lucra noaptea

Publicat la 15 Iul 2011 12:44 Modificat la 15 Iul 2011 12:44
Şoferii RATB au aflat din presă că vor lucra noaptea
Cursele RATB de noapte ar putea ramane doar pe hartie. Masura introducerii transportului RATB pe timp de noapte a starnit nemultumirea soferilor, care se pregatesc de un protest.

La ora 12:00, liderii de sindicat s-au intalnit cu reprezentanti din conducerea Regiei pentru a gasi o rezolvare la aceasta problema, potrivit Antena3. Presedintele sindicatului RATB, Mircea Ionescu, a declarat ca aceasta masura nu le-a fost adusa la cunostinta inainte, ci au aflat-o din mass-media.

×