x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şoferul microbuzului din care a căzut o minoră de 12 ani a fost reţinut pentru 24 de ore

Şoferul microbuzului din care a căzut o minoră de 12 ani a fost reţinut pentru 24 de ore

21 Feb 2019   •   16:39
Şoferul microbuzului din care a căzut o minoră de 12 ani a fost reţinut pentru 24 de ore

Şoferul microbuzului de transport persoane din care a căzut, marţi, o minoră de 12 ani, care a decedat ulterior, a fost reţinut pentru 24 de ore, joi, el fiind acuzat de ucidere din culpă şi modificarea urmelor accidentului. 
"Bărbatul de 57 de ani, din Zalău, implicat în accidentul din data de 19 februarie (marţi-n.r.) a fost reţinut pentru 24 de ore şi depus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj. Poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, fapte prevăzute de Codul Penal", se arată într-o informare de presă dată publicităţii joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj. 
O minoră de 12 ani, ce a decedat marţi, în Zalău, după ce a căzut dintr-un microbuz de transport persoane căruia i s-au deschis uşile în mers, stătea pe o banchetă improvizată, în spatele locurilor omologate ale autovehiculului.
La volanul microbuzului se afla un bărbat de 57 de ani, din municipiul Zalău, patronul firmei de transport persoane ce efectua o cursă regulată pe traseul Zalău-Dioşod. 
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, bărbatul reţinut joi este acuzat de faptul că a îndepărtat bancheta, după producerea accidentului.
"Din cauza faptului că nu s-a asigurat corespunzător la închiderea uşilor din spate, o minoră de 12 ani, care se afla în calitate de pasager pe o bancă improvizată, în spatele locurilor microbuzului, a căzut pe partea carosabilă. Microbuzul era prevăzut cu 15 locuri. În urma impactului, minora a decedat", a precizat miercuri IPJ Sălaj. 
Personalul SMURD şi al ambulanţei sosite la faţa locului au efectuat circa o oră manevre de resuscitare, însă minora nu a mai putut fi salvată.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: minoră moartă microbuz