Mihai Gâdea a difuzat, în ediţia de aseară a emisiunii "Sinteza zilei" un interviu emoţionant cu sora Aureliei Ion, Mariana Ciucă. Tânăra le-a mulţumit sătenilor din localitatea Horea pentru tot ceea ce au făcut pentru a-i găsi sora.
"Am vrut în special să intru în legătură doar pentru a le mulţumi dânşilor, din tot sufletul, chiar dacă sora mea nu mai este. (...) Nu este vina dumneavoastră, eu vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut", a afirmat Mariana Ciucă, la Antena3.
"Sora mea ar fi putut fi salvată şi cu gândul asta nu pot să trăiesc. Sistemul din ţara asta este defect. Şi ştiu, eu am plecat din ţara asta pentru că am văzut că nu găsesc un loc în care să mă simt în siguranţă. (...) Eu nu voi lăsa să treacă pe lângă mine această tragedie, fără să iau măsuri. (...) Oameni, nu mai lăsaţi să treacă lucruri pe lângă. Nu vă mai supuneţi şi nu vă mai plecaţi capul. Luaţi măsuri ca să se schimbe ţara", a mai spus Mariana Ciucă.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion au decedat după ce aeronava de tip BN 2 în care se aflau s-a prăbuşit într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine.
Cele şapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului şi cinci medici, se deplasau la Oradea pentru o operaţie de prelevare de organe pentru transplant.