"Eu m-am interesat si mi s-a spus ca nu e nicio hartie acolo. Am auzit povestea asta cu copiii nelegitimi de mi-a iesit parul din caciula. Nu stiu daca le-ati facut dumneavoastra in special, insa mie mi s-a spus ca nu e nicio hartie din partea nimanui. Sunt atatia oameni nebuni in ziua de astazi. Nu voi cere, cum o sa cer asa ceva. El si-a dorit sa fie incinerat. "Pe mine sa nu ma bagi in mormant pentru ca nu vreau sa ma manance vermii", spunea. Nu suporta ideea sa fie ingropat. La un moment dat, avea ideea nastrusnica sa pastrez o lingura din cenusa lui si s-o arunc in mare. Si va spun ca era un om credincios. Pe vremea lui Ceasescu a fost la Tismana si a cerut voie sa intre in biserica. Si a intrat inauntru si primul lucru pe care l-a facut, avea o cruciulita la gat, si a pus-o acolo pe o icoana, ca sa fie oarecum sfintita si s-a inchinat. Decizia lui de incinerare n-are nicio legatura cu credinta lui. Iar acum, mai nou, aflu ca frate-meu era un armasar. Oricand sunt de acord sa fac un test ADN si se afle ca individul e baiatul fratelui meu", a declarat Iolanda Nicolaescu, sora regizorului.
Postul de televiziune România TV a prezentat un document prin care este contestată în justiţie decizia privind incinerarea trupului lui Sergiu Nicolaescu. Conform sursei citate, contestaţia a fost depusă la Judecătoria Sectorului 1, de către un presupus fiu nelegitim al regizorului, stabilit în Germania. Solicitantul a depus cu această ocazie şi o cerere de stabilire a paternităţii. Numele presupusului fiu al regizorului nu a fost făcut public.