x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şorici tratat în acid lactic, vândut în pieţele din România sub denumirea de "şorici tradiţional"

Şorici tratat în acid lactic, vândut în pieţele din România sub denumirea de "şorici tradiţional"

23 Dec 2012   •   16:44
Şorici tratat în acid lactic, vândut în pieţele din România sub denumirea de "şorici tradiţional"
Sursa foto: antena3.ro

Şoriciul din comerţ poate să nu aibă nicio legătură cu porcul. Şoriciul industrial devine tradiţional după ce marii procesatori îi fac un fel de lifting, adică îl supun unor operaţii chimice care îi dau doar imagine, nu şi gust.

Fiecare comerciant spune că şoriciul este pârlit şi băgat în saramură. "Marfa este tradiţională", se jură toţi, cu mâna pe şorici.

Şoriciul vândut sub marca "tradiţional" costă între 30 şi 80 de lei kilogramul. Deloc ieftin, spun cumpărătorii pe bună dreptate, însă puţini ştiu că produsul cumpărat este de fapt o păcăleală.

"Este ultima şmecherie dezvoltată la români. Să vinzi un produs care se aruncă cu 100 de lei kilogramul, spunându-i românului că-i tradiţional. Este imposibil. Ca să mănânce şorici pârlit tradiţional ar însemna că cel care vinde are un porc, doi porci, trei porci, ori el vinde cantităţi industriale", explică Sorin Minea, preşedinte Romalimenta.

Articolul complet pe antena3.ro

×