x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorina Pintea, despre cazul de la Sanador: Votul de blam e o sancţiune foarte gravă pentru un medic

Sorina Pintea, despre cazul de la Sanador: Votul de blam e o sancţiune foarte gravă pentru un medic

26 Mar 2019   •   13:53
Sorina Pintea, despre cazul de la Sanador: Votul de blam e o sancţiune foarte gravă pentru un medic

Votul de blam este o sancţiune foarte gravă pentru un medic, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în contextul deciziei luate de Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti în cazul medicilor de la Sanador, după ce un copil de un an şi 10 luni, operat la această clinică în octombrie 2018, a decedat.

"Este o sancţiune foarte aspră, o sancţiune pe care medicii au primit-o. Pe de altă parte, există Justiţia, există o anchetă care va face lumină şi va pedepsi probabil faptele de natură penală dacă ele există. Nu aş vrea să comentez decizia Colegiului Medicilor. Există echipă de specialişti care a luat această decizie. Votul de blam este o sancţiune foarte gravă pentru un medic", a afirmat marţi Pintea.

Potrivit ministrului, pentru calitatea actului medical răspunde cel care furnizează acel act medical. "Sunt convinsă că fiecare clinică privată sau publică, care va greşi, va plăti, va suporta rigorile legii", a mai spus reprezentantul MS.

Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti a decis sancţionarea cu vot de blam a medicilor cercetaţi în cazul morţii unui copil de un an şi 10 luni, operat la o clinică Sanador în octombrie 2018.

"La nivelul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, a fost soluţionată de către Comisia de disciplină cauza privind decesul unui copil în vârstă de un an şi 10 luni, operat la un spital din Bucureşti. Decizia Comisiei de disciplină a fost de a sancţiona cu vot de blam medicii ce au făcut obiectul cercetării disciplinare, respectiv medicii chirurgi, anestezişti şi pediatri implicaţi în acest caz. Decizia are la bază un amplu probatoriu constituit din documente medicale, declaraţii ale medicilor şi ale tuturor persoanelor implicate, inclusiv părinţii copilului", a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, prof. dr. Cătălina Poiană. AGERPRES

×
Subiecte în articol: sorina pintea