17 decembrie 2010 – iulie 2014. Patru ani. Patru morţi. După anchete interminabile, expertize şi contraexpertize, dosarul “Ambulanţa morţii” – plimbat de ani buni între Poliţie şi Parchet – a ajuns în instanţă. Şoferiţa care a produs accidentul, Andreea Enache, a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă. Primul termen va fi pe 18 august. Cu alte cuvinte, până acum, nici un vinovat nu a răspuns pentru tragedia produsă. Accidentul de circulaţie petrecut la intersecţia Bulevardelor Basarabia cu 1 Decembrie a schimbat pentru totdeauna destinele a şase oameni nevinovaţi. Pentru care viaţa era cu atât mai preţioasă cu cât luptau pentru ea zi de zi, făcând de ani întregi şedinţe de dializă. Cristian Pintea, şoferul ambulanţei BGS, şi Aurica Elena Stanciu – cei doi supravieţuitori ai accidentului – au rămas şi acum afectaţi de coşmarul prin care au trecut. În acea zi fatidică de 17 decembrie 2010, maşina BGS a fost lovită cu putere de BMW-ul Seria 3, condus de tânăra Andreea Enache. Şoferiţa avea atunci 20 de ani şi îşi luase permisul de conducere de vreo trei luni. Lipsa de experienţă în ale condusului au făcut-o să nu stăpânească prea bine bolidul de lux pe care îl conducea, a pierdut controlul maşinii, a intrat pe contrasens şi a făcut praf patru persoane. Tânăra care a curmat patru vieţi nevinovate şi-a văzut în continuare, nestingherită, de ale ei. În schimb, la aproape patru ani de la tragedie, cei care au pierdut în accident cele mai dragi fiinţe – soţul, mama – şi care au suportat până acum toate cheltuielile din anchetă au ajuns să se resemneze.
Ce spune expertiza tehnică
În ianuarie 2011, anchetatorii accidentului rutier au dispus începerea urmăririi penale împotriva şoferiţei Andreea Enache. Dosarul se blocase prin mai 2011 la faza expertizei tehnice. Organele de cercetare penală au invocat atunci că nu sunt bani pentru costul acestor expertize, extrem de importante în continuarea anchetei. Andreea Enache a ridicat din umeri, refuzând să plătească. Aşa că tot rudele celor decedaţi au fost nevoite să suporte şi costul expertizei, aproximativ 15 milioane de lei vechi. Primul raport de experitiză tehnică judiciară s-a făcut în 2011, din el a reieşind că vinovată de producerea tragediei a fost şoferiţa Andreea Enache. “Având în vedere traseul parcurs de autoturismul BMW anterior producerii accidentului, ţinând cont de condiţiile meteo rutiere, de viteza excesivă de deplasare a autoturismului, precum şi de lipsa de experienţă în conducere a conducătoarei auto – obţinuse permisul de conducere de două luni şi cinci zile –, expertiza tehnică apreciază că numita Andreea Enache a pierdut controlul asupra direcţiei autoturismului la ieşirea din curbă, adică în momentul în care ar fi trebuit să urmeze traseul linear impus de carosabil”, se arată în expertiza tehnică. Conform experţilor, “numita Andreea Enache avea posibilitatea prevenirii producerii accidentului dacă păstra direcţia de mers pe sensul iniţial de deplasare şi nu pătrundea intempestiv pe sensul opus de circulaţie datorită pierderii controlului asupra direcţiei de mers a autoturismului, consecinţa vitezei de deplasare excesivă pe carosabilului umed, în curbă la dreapta şi pe alocuri acoperit cu porţiuni de zăpadă”. Aceeaşi expertiză arată foarte clar faptul că “numitul Pintea Lucian Cristian (n.r. – şoferul ambulanţei BGS) se deplasa regulamentar cu autototurismul Dacia Logan şi nu putea să prevadă că Andreea Enache va pătrunde intempestiv pe sensul său de circulaţie”.
Contraexpertiză şi reconstituirea accidentului
De cum a aflat rezultatele expertizei, Andreea Enache, şoferiţa BMW-ului, prin avocatul său, a cerut, de urgenţă, o contraexpertiză. “Pe asta a plătit-o domnişoara. Pentru asta a avut bani. Este făcută de un domn, profesor conferenţiar, şi ce să vedeţi? Din tot ce a analizat dumnealui reiese că viteza BMW-ului a fost de 15 km. Ştiţi ce înseamnă 15 km/h? Nu ar fi avut atât nici dacă cineva ar fi împins maşina cu care au fost omorâţi patru oameni”, povesteşte indignată Aurelia. În februarie 2013, la cererea anchetatorilor, s-a făcut o reconstituire la locul tragediei la care au participat şi părţile implicate. Însoţită de avocatul ei, Andreea Enache a preferat să stea departe de ochii lumii. “Vedeţi dumneavoastră, în contraexpertiza cerută de ea s-a punctat faptul că cei patru ar fi murit din cauza faptului că nu au avut centurile de siguranţă şi că ar fi fost aruncaţi din maşină. Cei din spate nu aveau, dar domnul Barbu (n.r. – un alt pacient aflat în ambulanţă care a decedat în urma accidentului) avea. Iar soţul meu a fost scos din maşină de echipajele SMURD. Vă daţi seama că, cu toată centura, nu-mi ţine gâtul. Soţul meu a fost făcut zob, zob, zob... Ce să mai zic? Au fost făcuţi praf şi domnul expert spune că avea 15 km la oră?!”, se întreabă indignată Aurelia Dobrescu, soţia unuia dintre pacienţii decedaţi în accident.
Au plătit tot ce li s-a cerut
De la accident, Aurelia Dobrescu nu a primit nici măcar un telefon din partea Andreei Enache sau a părinţilor acesteia. Femeia are uneori impresia că se trage voit de timp, altfel nu îşi explică eterna tăgadă într-un caz cu patru morţi. Mai ales că ei au plătit până acum tot ce li s-a cerut. “Eu aş avea totuşi nişte întrebări de pus către instituţiile care se ocupă de cazul asta. Pentru noi care am suportat destul de greu pierderea lor (n.r. – a rudelor pierdute în accident) de ce atâta nesiguranţă? Pentru că nu ştiu ce se întamplă, nu ştiu la ce să mă aştept. Încerc să aflu ce se întâmplă de fapt, de ce merge atât de greu. Că doar nu este o crimă cu autor necunoscut, nu este o chestie, de genul să nu ştiu autorul.... Am ajuns la concluzia că este mai bine să fii vinovat că nu răspunzi, decât nevinovat că toată lumea dă din umeri, îţi spune să aştepţi”, concluzionează cu lacrimi în ochi Aurelia Dobrescu.
Citiţi şi:
"Vine ambulanţa, fă-te că te doare! Prefă-te că te doare!"
"Se fac presiuni să se scoată ambii şoferi ca fiind vinovaţi"
Citește pe Antena3.ro