x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Soţul Sandei Ladoşi, REŢINUT pentru evaziune fiscală de peste patru milioane de euro

Soţul Sandei Ladoşi, REŢINUT pentru evaziune fiscală de peste patru milioane de euro

de Veronica Micu    |    04 Oct 2013   •   09:55
Soţul Sandei Ladoşi, REŢINUT pentru evaziune fiscală de peste patru milioane de euro

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală şi Serviciul Teritorial Cluj au descins, joi, la membrii unei reţele de evaziune fiscală. Anchetatorii au făcut 64 de percheziţii în Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea şi în judeţele Călăraşi, Dâmboviţa, Ilfov, Suceava şi Teleorman, la locuinţele învinuiţilor şi la sediile unor societăţi de leasing.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, între cei cercetaţi se află şi soţul cântăreţei Sanda Ladoşi, precum şi fiul unui judecător, care sunt bănuiţi că ar fi făcut parte dintr-o reţea ce a făcut o evaziune fiscală de peste 4 milioane de euro.

Una dintre acţiuni a avut loc într-un dosar în care procurorii DIICOT - Structura Centrală cercetează 11 persoane suspectate că au constituit în Bucureşti un grup de criminalitate organizată care, prin circuite financiare fictive derulate prin mai multe firme, a făcut achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii.

Membrii grupului infracţional au vândut apoi materialele de construcţii în România, dar au înregistrat operaţiuni nereale în evidenţele contabile ale unui număr de 18 societăţi comerciale pe care le controlau,
pentru a reduce valoarea reală a TVA, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Potrivit procurorilor, o primă categorie de societăţi a fost utilizată în calitate de client intracomunitar, pentru achiziţiile intracomunitare de materiale de construcţii, şi respectiv de furnizor naţional.

O a doua categorie de societăţi comerciale a fost folosită pentru crearea de circuite financiare fictive, respectiv derularea de operaţiuni fictive pentru a evidenţia în actele contabile ale societăţii care realizează achiziţii intracomunitare cheltuieli nereale, diminuând astfel cuantumul TVA colectată.

O a treia categorie de societăţi comerciale -adevărate "fabrici de facturi", conform procurorilor - a fost utilizată pentru a emite facturi fictive care să permită societăţilor din primele două categorii să dispună transferul unor sume de bani în contul acestora, retrase ulterior în numerar de către membrii grupării.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin neplata TVA a fost estimat la aproximativ patru milioane de euro.

Cea de-a doua acţiune a fost făcută de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, fiind vizate cinci persoane care, prin intermediul unei societăţi comerciale care administrează mai multe parcuri auto din judeţele Cluj şi Braşov, "au desfăşurat activităţi de comercializare autoturisme, prin livrări intracomunitare fictive către societăţi comerciale din Ungaria, urmate de revânzarea autoturismelor către persoane fizice şi juridice române".

În acest caz prejudiciul produs bugetului de stat, prin neplata TVA, a fost estimat la 550.000 de euro. Acţiunile au fost făcute împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, BCCO Cluj, Bucureşti şi Oradea, cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii, a precizat DIICOT.

×