x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şova: Din acciza la carburanţi se pot construi 697 de kilometri de autostradă

Şova: Din acciza la carburanţi se pot construi 697 de kilometri de autostradă

08 Apr 2014   •   15:35
Şova: Din acciza la carburanţi se pot construi 697 de kilometri de autostradă
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Din acciza suplimentară la carburanţi se pot construi 697 de kilometri de autostradă, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Dan Şova, la un workshop desfăşurat în cadrul conferinţei Infrastructure Business Summit, organizată de Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) .

'S-a născut din partea jurnaliştilor sau din partea societăţii civile, din partea colegilor din Parlament, întrebarea legitimă referitoare la ce se va finanţa din acciză. În primul rând aş lămuri faptul că se vor construi autostrăzi şi acum aş vrea să pun la dispoziţia dumneavoastră să vedeţi cei 697 de kilometri, la care ne-am gândit noi într-o primă variantă că ar putea fi finanţaţi din acciză', a spus ministrul, conform Agerpres.

Dan Şova a arătat că Guvernul, împreună cu Parlamentul, vor stabili în fiecare an care vor fi proiectele finanţate.

Astfel, din acciză se poate realiza Autostrada Alexandria - Craiova - 140 de km, Autostrada Craiova - Calafat - 85 km, Târgu Mureş-Târgu Neamţ - 211 km, Gilau-Suplacu de Barcău - 101 km, Bucureşti - Giurgiu - 60 km, Paşcani- Suceava Siret - 100 km.

Acciza pentru benzină şi motorină a crescut cu 7 eurocenţi de la 1 aprilie. În prezent, acciza reprezintă 30% din preţul final la benzină şi 26% la motorină.

Premierul Victor Ponta a explicat, la începutul săptămânii trecute, că acciza la carburanţi va aduce venituri anuale la bugetul de stat de 2,4 miliarde de lei, echivalentul a 600 milioane de euro, dar şi că o parte din bani va merge pentru cofinanţarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, aprobate de Uniunea Europeană.


×
Subiecte în articol: dan sova acciza carburanti autostradă