x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spectacolul motoarelor

Spectacolul motoarelor

08 Apr 2013   •   14:21
Spectacolul motoarelor

Motor. Fie că-i pentru două sau patru roţi, la salonul Auto Moto de la Piaţa Constituţiei fiecare a venit să-şi etaleze ultimul proiect cu motor. Cel mai puternic, mai frumos, mai nou motor. Se pare că azi customizarea este la mare căutare. Alaturi de maşini de epocă, două motociclete de epocă, adaptate zilelor noastre străluceau între motoare. Când pasiunea e eliberată prin muncă, procesul de construcţie şi rezultatul sunt două daruri nepreţuite.

Primul motor –  Yamaha SR 500 din 1979 individualizat– este al economistului Ionuţ Drăcea, care a decis să lupte pentru visul său. A renunţat la munca de birou pentru a deveni inginer mecanic în Craiova. A găsit motocicleta după numeroase căutari, parţial modificată, dar a decis să o apuce de la zero. Cadrul a fost parţial modificat, rezervorul reconstruit, aripa spate recondiţionată şi repoziţionată. Instalaţia electrică regândită, accesoriile din piele şi şaua lucrate manual.

Al doilea motor este al unui IT-ist, Irinel Elisei, care-şi găseşte liberatea în Bucureşti prin recondiţionarea şi customizarea motoarelor. Motoreta este la bază un Harley Davidson ironhead 1981. Este practic ultima linie de motoare vechi făcute de Harley, fapt care îi conferă valoare. Din motoreta originală nu a mai rămas decât 40%. Restul a fost schimbat, modificat, tăiat sau renunţat. Furca telescopică a fost înlocuită cu cea springer. Roţile au fost înlocuite şi puse anvelope egale faţă/ spate. Cadrul spate tăiat şi refăcut. “Ce am urmărit a fost să fabric cât mai mult ceea ce o face unicat şi să apelez cât mai puţin la piese din catalog”, dezvăluie Irinel.


×
Subiecte în articol: spectacol motoare auto moto