x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spitalele militare din România sunt pregătite să primească răniții din Ucraina

Spitalele militare din România sunt pregătite să primească răniții din Ucraina

27 Feb 2022   •   12:34
Spitalele militare din România sunt pregătite să primească răniții din Ucraina

Cele 11 spitale militare din subordinea Direcției Medicale sunt pregătite să primească militarii răniți din Ucraina, anunță MApN.

Începând de duminică, ora 12.00, Centrul de transfuzii sanguine al Direcției Medicale, care funcționează în curtea Spitalului Universitar de Urgență Militar Central din București, va fi deschis pentru donare de sânge în beneficiul militarilor răniți.

Centrul va funcționa zilnic, între orele 8.00 și 14.00, pentru toți cei care doresc să doneze sânge în acest scop. Donatorii vor fi așteptați la intrarea din Calea Plevnei nr. 134.

În baza solicitărilor primite de la Ministerul Apărării al Ucrainei, Guvernul României a aprobat, duminică, 27 februarie, o hotărâre care reglementează donarea în regim de urgență, către Guvernul Ucrainei, a unor bunuri materiale de resortul muniții și echipamente de protecție balistică, asigurate din excedentul MApN.

Valoarea elementelor de muniție și a celor 2.000 de căști de protecție balistică și 2.000 de veste antiglonț cu nivel de protecție III-IV, care vor fi donate armatei ucrainene sunt ăn valoare de 2 milioane de euro.

Transferul de echipamente constituie un element de sprijin logistic necesar eforturilor Ucrainei de respingere a agresiunii Federației Ruse, declanșată asupra teritoriului ucrainean în data de 24 februarie.

 

×
Subiecte în articol: spitale militare ucraina