x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila: Spitalul Colentina a funcționat două luni fără autorizație! E necesară reorganizarea

Rafila: Spitalul Colentina a funcționat două luni fără autorizație! E necesară reorganizarea

de Redacția Jurnalul    |    25 Mar 2024   •   11:32
Rafila: Spitalul Colentina a funcționat două luni fără autorizație! E necesară reorganizarea
Sursa foto: Hepta

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că Spitalul Colentina a funcționat aproape două luni, la începutul acestui an, fără autorizație sanitară de funcționare. El crede că este necesară o reorganizare a spitalelor din subordinea Primăriei Capitalei.

„Am avut foarte multe probleme cu aceste spitale din subordinea primăriei, Spitalul Colentina funcționează fără autorizație sanitară de funcționare, a funcționat două luni, alte spitale au probleme serioase, deci abordarea domnului profesor Cîrstoiu este binevenită, dar sigur ea trebuie să țină cont de anumite particularități”, a spus Alexandru Rafila, întrebat despre o reorganizare a spitalelor din subordinea Primăriei Capitalei, propusă de candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu.

El spune că ar putea fi creat un consorțiu, pentru achiziția centralizată, ceea ce duce la costuri mult mai mici a materialeleor saniatre pentru toate spitalele din București, sau pentru operarea unei baze comuna de analize de laborator.

„Nu am văzut decât o declarație, nu am discutat cu domnul profesor Cîrstoiu despre aceste elemente, dar sigur o reformă a spitalelor din administrația bucureșteană este necesară, este clar că sunt foarte multe lucruri care nu funcționează, iar diversele scandaluri, începând cu cele de corupție, continuând cu lipsa autoriizațiilor, din păcate continuă, ați văzut și la Spitalul Colțea, ați văzut, nu poți să marchezi aniversarea unui spital istoric din România prin niște manifestări care n-au nimic de a face nici cu cultura, nici cu respectul pentru pacienții care sunt internațI în spital”, a mai spus ministrul.

Despre Spitalul Colentina, acesta a adăugat: „I-a expirat autorizația sanitară la sfârșitul anului trecut, în luna ianuarie și cred că o parte din februarie nu a avut autorizație sanitară de funcționare. DSP s-a dus acolo, imediat ce am aflat acest lucru, avem un raport complet al evaluării activităților acolo în spital. Între timp cred că a fost obținută această autorizație, dar este regretabil că un manager al unui spital aflat în subordinea primăriei nu știa că spitalul nu are autorizație sanitară, care a expirat la sfârșitul anului trecut”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alexandru rafila spitalul colentina