Blocul operator de la Spitalul de Arşi din Bucureşti rămâne închis încă o săptămână, până când va fi cunoscut rezultatul probelor recoltate joi, a anunţat Gheorghe Magherescu, şeful Inspecţiei Sanitare de Stat
Blocul operator de la Spitalul de Arşi din Bucureşti rămâne închis încă o săptămână, până când va fi cunoscut rezultatul probelor recoltate joi, a anunţat Gheorghe Magherescu, şeful Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS) a Capitalei. Acesta a mai precizat că, potrivit legii, conducerea spitalului poate realiza propriile teste şi, dacă ea consideră că au fost remediate problemele, atunci poate deschide blocul operator înainte de o săptămână. “Dar atenţionez conducerea spitalului că, în cazul în care rezultatul probelor de joia viitoare va arăta că există încă probleme privind sterilizarea, atunci cei care au permis funcţionarea blocului operator intră sub incidenţă penală”, a spus Magherescu. Conducerea spitalului a fost amendată cu 20 de milioane de lei vechi, după ce ISS a înregistrat mai multe nereguli la staţia de sterilizare a spitalului şi probleme în blocul operator.