x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spitalul de campanie de la Otopeni va fi operațional în 6 zile. Ce cazuri vor fi tratate

Spitalul de campanie de la Otopeni va fi operațional în 6 zile. Ce cazuri vor fi tratate

20 Mar 2020   •   12:57
Spitalul de campanie de la Otopeni va fi operațional în 6 zile. Ce cazuri vor fi tratate

Spitalul de campanie ridicat de Armata Română în curtea Institutului "Ana Aslan" din Otopeni va fi operațional în maximum 6 zile. Urmează apoi să fie autorizat pentru tratarea cazurilor ușoare și medii de infecție cu virusul COVID-19. 

"Va fi un campus militar - facilitatea medicală mobilă de tip ROL 2 şi o tabără de corturi. Capacitatea va fi stabilită în funcţie de cazuistică. În această facilitate medicală vor fi tratate cazurile uşoare şi medii COVID-19. În cadrul acestei unităţi medicale vor lucra specialişti de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Carol Davila' din Bucureşti, acesta având şi rolul de a pregăti cadre medicale care vor deservi această facilitate", a spus purtătorul de cuvânt MApN, Oliver Anghel.

Campusul dispune de 35 de containere şi 30 de corturi. În ultimele vor sta persoanele aflate în izolare sau carantină.

Modul de direcționare al pacienților va fi stabilit de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

Spitalul este ridicat de militari ai Batalionului 96 Geniu.

Formaţiunea medicală de tip ROL 2 cuprinde unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare.

Formaţiunea medicală de nivel ROL 2 a MApN a mai funcţionat ca secţie externă de boli infecţioase la combaterea virusului Ebola şi a fost parte componentă a exerciţiilor NATO "Saber Guardian 19" şi "Vigorous Warrior 19", cel mai mare exerciţiu cu focus medical organizat de NATO, în România.

Activitatea este sprijinită de Direcţia medicală, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila", Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forţelor Aeriene, Comandamentul Logistic Întrunit şi Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.

×