x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spitalul Fundeni - Medici italieni salveaza romani

Spitalul Fundeni - Medici italieni salveaza romani

04 Sep 2004   •   00:00

La Institutul Clinic Fundeni, o echipa de medici din Italia efectueaza intre 3 si 5 septembrie interventii chirurgicale pentru a salva viata a patru pacienti romani.

Medicii Antonio Rampoldi si Andrea de Gaspari, de la Spitalul Niguarda din Milano, aplica procedura "Sunt porto-sistemic intrahepatic transjugula" - TIPS, la patru pacienti cu sindrom de hipertensiune portal. "Procedura TIPS consta in introducerea unui tubulet intre vena porta si una dintre venele suprahepatice, cu scopul derivarii sangelui la nivelul ficatului", precizeaza profesorul doctor Mihai Voiculescu, seful Centrului de Medicina Interna de la Fundeni. Pentru cei patru pacienti aceste interventii reprezinta sansa salvarii vietii amenintata de pericolul hemoragiei digestive superioare sau ascitei, care necesita evacuarea unor mari cantitati de lichid.

CURS. Operatiile au loc in cadrul cursului demonstrativ de implantare si monitorizare a TIPS initiat de Clinica de Radiologie si Centrul de Medicina Interna de la Fundeni. Acesta este debutul parteneriatului dintre medicii de la Spitalul Niguarda si cei de la CMI, care are avantajul ca interventiile chirurgicale si monitorizarea pacientilor au loc la Fundeni.

O procedura TIPS in Italia ar fi costat aproximativ 15.000 euro, in timp ce realizarea ei in Romania a redus costurile la 2.500 euro pentru fiecare pacient. Costurile sunt suportate de Asociatia Romana pentru Studiul Ficatului. (Magda Marincovici)

×
Subiecte în articol: observator