x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spitalul Sf. Pantelimon renunță la garda de chirurgie vasculară din cauza lipsei de personal

Spitalul Sf. Pantelimon renunță la garda de chirurgie vasculară din cauza lipsei de personal

de Redacția Jurnalul    |    15 Aug 2024   •   18:06
Spitalul Sf. Pantelimon renunță la garda de chirurgie vasculară din cauza lipsei de personal

Începând cu 1 septembrie, Spitalul Sf. Pantelimon din București va ieși din programul de gardă pentru chirurgie vasculară, din cauza lipsei de personal medical. Compartimentul de chirurgie vasculară, care asigura urgențele pe București o zi pe săptămână, nu mai poate funcționa din cauza reducerii echipei de medici.

Unul dintre cei trei specialiști nu mai poate efectua gărzi, altul a părăsit spitalul, iar al treilea este în concediu fără plată. Drept urmare, urgențele vor fi preluate de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Balotești.

Anunțul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca

„În urma ordinului emis de Ministrul Sănătății, în 2.08.2024, Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca) dorește să clarifice situația preluării pacienților care, în regim de urgență, ar fi fost redirecționați de către Spitalul "Sfântul Pantelimon".

Înțelegem preocupările legate de preluarea pacienților Spitalului Sfântul Pantelimon, însă, conform ordinului emis de Ministrul Sănătății, această sarcină revine Spitalului SRI, care a fost desemnat să gestioneze preluarea acestor pacienți.

Spitalul nostru își continuă activitatea conform programului și capacității de primire stabilite, având în vedere misiunea noastră de a oferi îngrijiri de urgență tuturor pacienților care ajung la unitatea noastră, iar în cazul în care va fi nevoie, vom prelua și noi pacienți.

Dorim să asigurăm opinia publică și pacienții că rămânem dedicați misiunii noastre și că ne desfășurăm activitatea într-un cadru organizat și bine coordonat, respectând directivele Ministerului Sănătății și colaborând îndeaproape cu toate unitățile sanitare”, se arată întră-un comunicat emis presei

×