x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spre Cotroceni, pe la Casa Alba

Spre Cotroceni, pe la Casa Alba

23 Iul 2004   •   00:00

"Adrian Nastase mi-a spus ca va castiga alegerile". Cuvintele ii apartin presedintelui american George W. Bush, care miercuri l-a primit la Casa Alba pe premierul Adrian Nastase.

DAN CONSTANTIN - Washington

Convorbirile, desfasurate in Biroul Oval, au fost programate sa dureze o jumatate de ora. Conferinta de presa de la incheierea discutiilor, transmisa in direct de trei televiziuni - CNN, Fox si C-SPAN - a avut loc tot in celebrul birou prezidential, o premiera pentru un reprezentant al Romaniei.

PRONOSTIC. Presedintele Bush a declarat asistentei ca, in calitatea sa de om politic, crede ca va castiga alegerile prezidentiale din aceasta toamna, iar premierul roman i-a spus "ca e convins ca va castiga si el". Liderul de la Casa Alba a amintit in context de trecutul comunist al Romaniei. "Un candidat la alegerile prezidentiale din Romania si presedintele Statelor Unite vorbesc acum despre ce inseamna o campanie electorala, conversatie care nu ar fi putut avea loc in urma cu 20 de ani".

REZERVA. De partea sa, seful Executivului roman a ezitat sa spuna daca, in urma discutiei purtate cu George W. Bush, s-a decis in privinta candidaturii sale la presedintia Romaniei. Premierul Nastase s-a multumit sa precizeze ca totul tine de "o decizie politica ce va trebui luata in sanul partidului de guvernamant".

OPINIE. Cu putin timp inainte de a fi primit de Bush la Casa Alba, marti seara, premierul Nastase declara, dupa reuniunea Consiliului de Securitate al ONU pe care a prezidat-o, ca este pregatit 95% sa participe la alegeri, dar doreste sa se consulte cu colegii, pentru a vedea care sunt cea mai buna formula si cel mai bun candidat. "Daca analizele ne vor arata ca ai mei colegi considera ca eu trebuie sa fiu candidatul partidului, voi candida", a spus Nastase. "Ceea ce este intr-adevar necesar in Romania, este asigurarea in continuare a unui leadership puternic. Romania va avea nevoie in continuare de ancore puternice in lumea in care traim", a fost de parere premierul roman.

REACTII

Liderii din PSD nu s-au aratat ieri surprinsi de candidatura premierului. "Noi nu am avut, in ultimii patru ani, un candidat mai credibil decat Adrian Nastase", a declarat Serban Mihailescu pentru Mediafax. Victor Ponta a mentionat ca, daca va candida, Nastase are sprijinul Tineretului Social-Democrat. Mihailescu si Ponta au anuntat ca dupa Congresul partidului, din august, ar putea fi nominalizat si potentialul premier. (Lavinia Tudoran)
×
Subiecte în articol: observator