x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Stadioane care au murit odată cu Revoluţia

Stadioane care au murit odată cu Revoluţia

18 Apr 2012   •   08:06
Stadioane care au murit odată cu Revoluţia

Fotbalul romanesc are stadioane, dar si-a pierdut publicul. In ultimul an au fost date in folosinta arene noi in Bucuresti, Cluj si Ploiesti, insa rareori numarul microbistilor ajunge la 10.000. Se spera totusi ca intr-o zi, cand sportul rege se va inzdraveni, publicul sa ia cu asalt aceste stadioane moderne, care le concureaza arhitectonic pe cele occidentale. Dincolo de celebritatea noului "Ilie Oana", Cluj Arena sau National Arena, exista insa in Romania cateva stadioane carora vremurile le-au adus o celebritate efemera sau au primit doar recunoastere statistica.

Pe arena din Scornicesti, asociata familiei fostului dictator, scaunele au inceput sa putrezeasca, iar colosul de beton din Medgidia, care poate gazdui 85 la suta din populatia orasului, se afla la cheremul hotilor de fier vechi.

Citeste mai mult pe rtv.net

×