x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile

Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile

09 Sep 2021   •   14:14
Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile

Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită, joi, în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență cu încă 30 de zile, începând de sâmbătă, 10 septembrie.

Starea de alertă este prelungită cu încă 30 de zile, începând cu data de 10 septembrie.

Motivația prelungirii stării de alertă este aceea de a se menține măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2.

România a intrat în stare de alertă în data de 15 mai 2020, iar de atunci măsura s-a prelungit în fiecare lună.

Mediafax

×
Subiecte în articol: stare de alerta