Copilul de 4 ani adus de la Piteşti după ce a intrat în comă la stomatolog nu mai are activitate cerebrală şi respiră doar susţinut de aparate, a informat purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu" din Capitală, Raluca Alexandru.
"S-a efectuat, în prezenţa părinţilor, ElectroEncefaloGrama, care a arătat lipsa activităţii cerebrale. Copilul respiră doar susţinut de aparate", a precizat Raluca Alexandru.
De altfel, încă de marţi seara ea a spus că starea copilului se menţine "extrem de gravă".
"Copilul este internat în reanimare, intubat şi ventilat mecanic, starea se menţine extrem de gravă, sub tratament de specialitate. Se fac investigaţii. Copilul a făcut stop cardiorespirator la stomatologie în urma unei anestezii generale şi a fost resuscitat local", informa spitalul.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că se fac verificări la clinica stomatologică din Piteşti, unde copilul de 4 ani a intrat în comă după o anestezie. În acest caz a fost începută şi o anchetă a poliţiştilor din Piteşti, fiind deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă.
Ştirea iniţială
Starea copilului de la Piteşti care a fost adus în comă la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală după o anestezie generală făcută într-un cabinet stomatologic din Pitești s-a înrăutățit peste noapte. Medicii au spus că băieţelul are insuficiență multiplă de organe și că se depun eforturi mari pentru ca acesta să fie menținut în viață, potrivit antena3.ro
"Copilul este internat în reanimare, intubat şi ventilat mecanic, starea se menţine extrem de gravă, sub tratament de specialitate. Se fac investigaţii. Copilul a făcut stop cardiorespirator la stomatologie în urma unei anestezii generale şi a fost resuscitat local", se arată într-o informare a unităţii medicale.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că se fac verificări la clinica stomatologică din Piteşti, unde copilul de 4 ani a intrat în comă după o anestezie.
Potrivit ministerului, la cabinetul stomatologic au fost făcute intervenţii cu nerespectarea obiectului de activitate.
Inspectorii DSP Argeş au aplicat clinicii stomatologice o amendă de 20.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în Autorizarea sanitară de funcţionare.
În acest caz a fost începută şi o anchetă a poliţiştilor din Piteşti, fiind deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă.http://www.agerpres.ro