x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 6.000 de persoane s-au înscris în prima oră după lansarea Start Up Nation

Peste 6.000 de persoane s-au înscris în prima oră după lansarea Start Up Nation

de Redacția Jurnalul    |    15 Apr 2025   •   14:45
Peste 6.000 de persoane s-au înscris în prima oră după lansarea Start Up Nation

Au început înscrierile pentru noua ediție a Start Up Nation. În prima oră, peste 6.200 de persoane s-au înscris la cursurile gratuite de competențe antreprenoriale, anunță autoritățile.

Ministrul Bogdan Ivan a lansat marți, 15 aprilie, înscrierile în programul Start Up Nation, ediția a patra. Lansarea a avut loc în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT).

„Am lansat astăzi platforma informatică dedicată tinerilor antreprenori de până în 35 de ani, care doresc să își înființeze o afacere. În prima oră, peste 6200 de persoane s-au înscris la cursurile gratuite de competențe antreprenoriale. Tinerii se înscriu în platformă pentru a urma un curs de antreprenoriat, care va avea o durată minimă de 40 de ore. Odată cu absolvirea cursului, vor deveni eligibili pentru a elabora un plan de afaceri și, implicit, pentru programul Startup Nation 2025, care va finanța minim 7.500 de companii din România cu câte 50.000 de euro, fonduri nerambursabile, reprezentând 90% din investiția totală în cadrul unui proiect”, a declarat Bogdan Ivan.

Unul dintre scopurile programului este înființarea a peste 15.000 de noi locuri de muncă. În premieră, platforma informatică va folosi tehnologii de ultimă generație pentru a automatiza aproximativ 60% din fluxul procedural și administrativ.

„Sprijinirea IMM-urilor este o prioritate pentru ministerul nostru. IMM-urile sunt cel mai mare angajator din economia românească, cu 40% dintre locurile de muncă. Vom crea peste 15.000 de noi locuri de muncă prin acest program. În premieră, platforma informatică va folosi tehnologii de ultimă generație pentru a automatiza aproximativ 60% din fluxul procedural și administrativ, fără intervenție umană – în ceea ce privește încărcarea documentelor și evaluarea eligibilității aplicanților”, a precizat ministrul Bogdan Ivan.

Bugetul total al celei de-a patra ediții Start-Up Nation este de 446,18 milioane de euro, provenind din fonduri externe nerambursabile.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Start Up Nation înscrieri