x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Stația meteo Vlădeasa, reconstruită în timp record după incendiu

Stația meteo Vlădeasa, reconstruită în timp record după incendiu

de Redacția Jurnalul    |    03 Dec 2025   •   23:02
Stația meteo Vlădeasa, reconstruită în timp record după incendiu
Sursa foto: Instituția Prefectului - Județul Cluj/Stația meteo Vlădeasa, reconstruită

Stația meteorologică Vlădeasa din județul Cluj, distrusă de un incendiu în urmă cu cinci luni, a fost reconstruită.

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a vizitat miercuri stadiul lucrărilor de reabilitare a stației meteorologice amplasate pe Vârful Vlădeasa, la 1836 m.

Cabana stației a fost grav afectată de un incendiu în data de 24 iunie. „Vestea bună este că în această perioadă a fost ridicată noua cabană care va deservi activitatea celor 5 meteorologi. În următoarele zile, meteorologii se vor reloca din cele 2 containere donate prin Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în cabana reconstruită”, a declarat prefectul.

Maria Forna a spus că drumul până la obiectiv simbol al județului Cluj încă din anul 1961 a fosr reabilitat și modernizat:

„Am revenit astăzi pe Vârful Vlădeasa, la o distanță de 5 luni de la momentul incendiului care a distrus în totalitate cabana Stației Meteorologice. Vestea bună este că în această perioadă a fost ridicată noua cabană care va deservi activitatea celor 5 meteorologi. În următoarele zile, meteorologii se vor reloca din cele 2 containere donate prin Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în cabana reconstruită.

Mă bucur că acest obiectiv simbol al județului Cluj încă din anul 1961, a beneficiat de la momentul incendiului de sprijin pentru reconstrucție de la Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională de Meteorologie și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. De asemenea, Consiliul Județean Cluj și primăria Comunei Săcuieu au reabilitat și modernizat drumul de legătură până la Stația Meteorologică.

Iată că, printr-un efort comun, am reușit să contribuim la reconstrucția și operaționalizarea Stației".

ANM a anunțat în iunie, după incendiu, că „pagubele materiale sunt din păcate foarte mari având în vedere efectele asupra cabanei şi anexei.

La incendiu au intervenit pompieri și salvamontiști și nu au fost înregistrate victime. Focul s-a extins rapid din cauza vântului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: statia meteo vladeasa