O statuie care o înfăţişează pe Regina Maria a fost dezvelită, miercuri, în oraşul Ashford din Marea Britanie, locul de naştere al suveranei.
Realizată din bronz, cu înălţimea de 2,2 metri, statuia, operă a sculptorului Valentin Duicu, a fost amplasată în Elwick Square, spaţiu de mare vizibilitate aflat în mijlocul unui nou centru civic, în proximitatea zonei istorice şi a Parcului Victoria, principala zonă verde a oraşului, care poartă numele bunicii paterne a Reginei Maria.
La ceremonia de dezvelire a statuii a fost evocată personalitatea Reginei Maria.
"Aş spune că vorbim foarte mult despre istorie în Anul Centenar, am vorbit despre personalităţile care au făcut Marea Unire, despre România Modernă, dar astăzi, la Ashford, nu am vorbit despre istorie, am făcut istorie", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu.
Ea a subliniat că "Regina Maria, născută aici, la Eastwell Manor, adoptată de România, o femeie remarcabilă, un diplomat irezistibil, un creator, un patron al artelor, peste memoria căreia s-a aşezat uitarea şi aici la Ashford, a devenit, din nou, odată cu dezvelirea statuii sale, un subiect de interes, o personalitate despre care se vorbeşte".
Preşedintele ICR a amintit că Regina Maria va fi, din ianuarie 2019, atât în Ashford, cât şi în comitatul Kent, subiectul unui amplu proiect educaţional şi cultural care se va desfăşura în toate şcolile din această zonă. În cadrul programului, coordonat, la iniţiativa ICR, de către istoricul britanic Michael Paterson, istorici din România şi Marea Britanie vor vorbi despre România şi Regina Maria.
"ICR a dezvoltat peste 2.000 de evenimente dedicate Centenarului, însă evenimente ca acesta sunt rare, iar faptul că această statuie va rămâne în urma noastră sute de ani cred că este cel mai important lucru", a mai spus Liliana Ţuroiu.
La rândul său, principesa Elena a arătat că Regina Maria a fost "o figură de prestigiu în viaţa publică românească şi europeană".
Ea a amintit "rolul activ" jucat de Regină în ridicarea moralului trupelor în timpul Primului Război Mondial, vizitele oficiale efectuate de suverană în Franţa şi Marea Britanie, pentru a susţine cauza României la Conferinţa de Pace, ca şi vizita ei în Statele Unite ale Americii, în Canada sau Turcia.
Totodată, principesa Elena a evidenţiat calităţile literare ale Reginei Maria - autoarea unor cărţi publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite şi Franţa, şi a subliniat că memoriile acesteia - "Povestea vieţii mele" s-au bucurat de un imens succes în Marea Britanie. Potrivit acesteia, Regina Maria a fost prima femeie care a fost vreodată invitată să prezideze o cină a Fondului Literar Regal.
"Ca şi Regina Elisabeta a României, Regina Maria a fost o figură de prestigiu în viaţa publică românească şi europeană. Reginele care au urmat-o, Elena şi Ana, amândouă au arătat o mare putere de caracter, dragoste de ţară şi devotament faţă de valorile Coroanei. Şi ca ele, sora mea, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, poartă astăzi tradiţia familiei noastre de femei puternice şi inspirate, care au contribuit foarte mult la modernizarea ţării noastre şi aşezarea acesteia pe o fundaţie europeană", a mai spus principesa Elena.
Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a afirmat că acest eveniment reprezintă un moment simbolic şi pentru relaţiile româno-britanice şi pentru istoria României.
"Faptul că astăzi la Ashford am inaugurat această statuie arată, într-un fel sau altul, că între ţările noastre există o relaţie care trece dincolo de colaborarea actuală şi care are o tradiţie şi faptul că ne amintim de această tradiţie este foarte important", a spus Mihalache.
Diplomatul consideră că evenimentul demonstrează şi "preţuirea pe care o dau românii unui simbol naţional cum este Regina Maria".
"O naţiune nu poate supravieţui fără istorie, fără trecut, fără simboluri. Iar Regina Maria este din ce în ce mai valorizată ca un simbol naţional de devotament faţă de naţiunea română, de preocupare, de efort, de sacrificiu personal", a menţionat Mihalache.
Sursa: Agerpres