Presedintele Basescu a avut un discurs rupt de realitate. A fost extrem de incoerent si a trecut de la amenintari la plans. Tavalirea opozitiei a fost haotica. A vorbit despre prietenul lui de pahar Voronin, cu care petrecea pe la festivalul vinului, si acum s-a transformat in etalonul comunismului. L-a atacat pe Iliescu, care are un trecut, in acelasi timp cu Antonescu, un lider liberal, care nu are legatura cu vechiul regim, si la comun cu Ponta, care este prea tanar pentru acele vremuri. De parca toti cei care i se opun sunt comunisti. Discursul sau mi-a adus aminte de epoca Ceausescu. A sunat ca un discurs de adio in care el se simte amenintat. Nici in visele sale cele mai urate nu a crezut ca poporul i se va opune. Pentru ca Basescu este un lider populist manipulator care a facut din noi ce a vrut: cand a plans ne-am emotionat cu totii, cand s-a luptat cu cei 332 i-am fost toti alaturi, cand a jignit presa ne-am amuzat. Acum toata lumea ii este impotriva si a ajuns presedintele cel mai detestat. Maine va discuta cu poporul, dar nu cred ca va avea alt tip de mesaj. Oamenii asteapta demisia Guvernului Boc si anticipate. Protestele vor continua in strada, iar acest Guvern depinde acum numai de starea vremii. Cabinetul Boc e meteo-dependent.