Noi dezvaluiri din dosarul Blejnar.. Fostul sef al ANAF, Sorin Blejnar, primea spaga cu acte legale, banii fiind disimulati in comisioane, spun martorii, citati de antena3.ro
Conform dosarului instrumentat de DIICOT Brasov, cei care voiau sa obtina repede si fara batai de cap o autorizatie din partea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) aveau de trecut intai de sotia lui Blejnar. Aceasta incheia cu afaceristii contracte de consultanta si apoi autorizatiile veneau ca "unse".
Cum functiona mecanismul taxei de protectie, potrivit dosarului intocmit de DIICOT:
Barbat 1: Da' ai vazut ce tare se tine Blejnar ala!
Barbat 2: Se tine, le-a dat bani la sotia...! E Falca, ala-i dracu', e taticu lor! N-ai vazut ....ce dracu!
Barbat 1: Am inteles ca nevasta-sa ( n.n sotia lui Blejnar Sorin) e avocata, eram la un pas sa ajung la ea, da' intri ... langa Mall Vitan si aveam un prieten pe nume Vinsu de la Arad, a fost senator, prieten cu mine si era prieten cu ala! I-am numarul lu' ala si zice domne, orice problema la ANAF, prin doamna, se ia banii, face contract de ...
Barbat 2: Reprezentare.
Procuror: De reprezentare.
Barbat 1: De reprezentare. Si mi-a demonstrat, n-am vazut unde, ca i-a dat la unu', i-a dat autorizatie de-o fabrica de acolo, baiatu' asta care era sa ma duc eu la ...
Procuror: Si s-a dus si-a facut aia contract de consultanta!
Barbat 1: Da, si i-a dat 20 de mii pe ...fabrica de acolo, lu' nevasta lu' Blejnar!
Procuror: Oficial!
Marturia unuia dintre cei audiati de procurori arata dimensiunile evaziunii protejate chiar de la varful ANAF. Conform acestuia, intr-o singura zi, din taxa de protectie pentru traficantii de produse petroliere se puteau strange si 3,5 miliarde de lei vechi, adica aproape 80.000 de euro.
Barbat: Daca fac un calcul, ... vindea 10 cisterne pe zi, ori 350 de milioane, aia 3 miliarde jumate pe zi, fiecare zi, intelegeti, 3 miliarde jumate zilnic, fa si mata un calcul!
Procuror: Atata lua in fiecare zi?
Barbat: In fiecare zi, au fost zile si 15 cisterne cand s-a vandut! Ce dracu', eu cand ii spuneam lu' sefu, baga-i, ia-i pe astia, da-i dracu', nu-i mai tii pe aici! 26 de mii pe acte, 11 mii - 12 mii la negru! La 30 de tone, 360 de milioane la o cisterna! 10 cisterne pe zi, 3 miliarde 600 pe zi negre, la sacose. Nu venea si la asta 1 miliard?! Ce dracu!
Procuror: Da' poate nu-i trebuia asa de putin!
Barbat: Pai lua sefu', ii tine in brate, da-i dracu'!
In acest dosar, Sorin Blejnar este acuzat de aderare la grup infractional organizat. Ancheta a inceput in urma cu doi ani. Procurorii sustin ca, doar in Brasov, gruparea protejata de fostul sef ANAF ar fi pagubit statul cu cateva milioane de euro, insa acelasi mod de operare a fost aplicat si in alte judete.