x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

19 Aug 2009   •   00:00

19 august 2009



PROTEST ÎN ISRAEL
Peste 150 de persoane s-au reunit ieri în faţa ambasadei României din Israel pentru a protesta faţă de arestarea medicilor israelieni suspectaţi de implicare într-un caz de trafic de ovule la clinica Sabyc din Bucureşti. Protestatarii cer autorităţilor române să le permită medicilor arestaţi preventiv la Bucureşti să părăsească ţara. Surse de la faţa locului au declarat că manifestanţii au avut o întrevedere cu membrii personalului diplomatic în care li s-a explicat că atribuţiile ambasadei sunt limitate.

ACCIDENT LA CIRC
O angajată a Circului Globus, în vârstă de 17 ani, a căzut, ieri, de la o înălţime de 2,5 metri în timpul repetiţiilor pentru un spectacol de acrobaţie. Tânăra a fost internată la Spitalul Bagdasar, având o fractură de coloană care nu i-a afectat măduva spinării. Directorul instituţiei, Brânduşa Novac a precizat că în sala de spectacole astfel de accidente au fost rare, acesta fiind singurul din ultimii 10 ani. Ea a mai spus că meseria de acrobat este periculoasă, fiind nedrept încadrată alături de meseria de actor.

REGULI NOI

Firmele de transport ar putea plăti amenzi între 10.000 şi 20.000 de lei dacă şoferul depăşeşte perioada maximă zilnică de condus cu două ore sau mai mult. Modificarea va fi operată de Ministerul Transporturilor. Printre contravenţiile foarte grave se află depăşirea perioadei zilnice de conducere cu cel puţin două ore, a celei săptămânale cu peste 14 ore, nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică sau a celei săptămânale cu nouă ore, dar şi deteriorarea voluntară a tahografului.

BACĂU
Bărbatul acuzat că şi-a ucis, luni, fosta prietenă, pe o stradă din Bacău, cu 20 de lovituri de cuţit, iar apoi a încercat să se sinucidă a murit, ieri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Decesul a intervenit în urma unui stop cardiorespirator. Procurorii au închis dosarul în care Liviu Grădinarul era cercetat pentru omor calificat, în condiţiile decesului "făptuitorului". Medicii au găsit în buzunarul hainei tânărului un bilet de adio scris pe hârtie igienică.

ECONOMIA, BLOCATĂ
Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat că măsurile Guvernului Boc au blocat economia reală. "Execuţia bugetară pe primul semestru surprinde o realitate extrem de gravă: statul se împrumută la bănci pentru a acoperi scăderea dramatică a veniturilor. Reducerea cu 8% a încasărilor din impozitul pe profit şi reducerea cu aproape 16% a încasărilor din TVA arată că acţiunile de până acum ale Executivului au blocat economia reală, în timp ce sumele alocate pentru investiţii rămân în continuare blocate", spune Dan Voiculescu.

POLIŢIA ÎN VITEZĂ
Demonstraţie de viteză ieri pe Autostrada Soarelui chiar din partea oamenilor legii. Aceştia au testat un bolid - un Mitsubitshi Lancer EVO X de 295 CP - care atinge 270 de km/h şi este înzestrat cu sisteme de comunicaţie performante. Bolidul a fost oferit Poliţiei Române pentru a susţine o campanie împotriva celor care depăşesc viteza legală pe cele mai circulate şosele ale ţării.

REFORMA, O PROSTIE
Prezent ieri la Vălenii de Munte, la cursurile Universităţii Populare de Vară "Nicolae Iorga", fostul preşe­dinte Ion Iliescu a afirmat că proiectul de reformă a învăţământului elaborat de fostul ministru Mircea Miclea este "o prostie". Iliescu a ară­tat în discursul său că sistemul de învăţământ românesc are o tradiţie care implică trei cicluri: învăţământ primar, gimnazial şi liceal, în acest context Iliescu considerând proiectul Miclea "o prostie". (Mediafax)

TG. MUREŞ
Magistratul Mihaela Creţu, judecă­torul din dosarul permiselor elibe­rate fraudulos în Argeş, a fost recu­zat, la termenul de ieri de la Curtea de Apel Târgu-Mureş, pe motiv că s-ar fi antepronunţat în cauză, iar şedinţa a fost suspendată. Ce­rerea de recuzare a fost formulată de avocatul Vasile Ghere, în numele clientului său, Vasile Voinea, fostul comisar-şef de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Ar­geş, iar în aceasta se arată că jude­că­torul s-ar fi antepronunţat în cauză.


×
Subiecte în articol: observator