x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

24 Aug 2009   •   00:00

24 august 2009




GALAŢI

Pasagerii unui microbuz care se întorceau de la o nuntă au ajuns la Spitalul de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi după ce vehiculul a intrat pe contrasens. Accidentul a avut loc în localitatea Folteşti. După producerea acroşajului, 11 persoane au fost transportate la unitatea medicală, două dintre acestea aflându-se în stare gravă. Poliţiştii gălăţeni trebuie să elucideze cauzele accidentului, din declaraţiile unor martori reieşind două ipoteze. Prima ar fi aceea că şoferul a adormit la volan, iar cea de-a doua, că un pneu al microbuzului ar fi făcut explozie. (D. Mihalaşcu)

ALT ROMĂN ACUZAT
Un român de 18 ani a fost reţinut de autorităţile italiene sub acuzaţia că ar fi violat o italiancă în vârstă de 16 ani după o petrecere dintr-o mică localitate din provincia Roma, potrivit ANSA. Românul i-a spus judecătorului că a avut, într-adevăr, un raport sexual cu adolescenta, dar că fata a fost de acord. Presa italiană a abordat ştirea cu precauţie, subliniind că şi judecătorul de caz a avut dubii în privinţa trimiterii în arest a românului. (Carmen Pleşa)

BACĂU
Un tren în care se aflau 600 de persoane şi care se deplasa de la Piatra-Neamţ spre Bucureşti a lovit în plin un tractor la o trecere la nivel cu calea ferată, în judeţul Bacău. În urma accidentului nu a fost înregistrată nici o victimă. Din primele date se pare că şoferul tractorului cu remorcă nu a respectat semnalele acustice şi a trecut calea ferată fără să se asigure. În urma impactului, locomotiva trenului a fost avariată, fiind înlocuită în următoarea gară.

ATENŢIONARE MAE
Ministerul Afacerilor Externe atrage atenţia asupra numărului mare de accidente din Republica Ungară în care sunt implicaţi cetăţeni români. Numai de la începutul lunii august, şase cetăţeni români şi-au pierdut viaţa, iar alţi 19 au fost răniţi în aceste accidente rutiere, care au loc din cauza oboselii, a neatenţiei şoferilor, a vitezei excesive şi a depăşirilor riscante. Misiunea diplomatică a României de la Budapesta, precum şi Consulatul General al României de la Szeged acordă asistenţa consulară necesară în astfel de situaţii.

SĂRBĂTOARE CU BÂTE
Două persoane implicate în conflictul de ieri după-amiază, de la o sărbătoare câmpenească din Mehedinţi, unde poliţiştii au tras şase focuri de armă pentru aplanarea scandalului, au fost rănite. În incident au fost implicate 10-15 persoane din localitatea Brezniţa, care au intrat cu autoturismele pe o proprietate privată cultivată cu porumb, ce aparţinea unei familii din localitatea Cireşu. În conflictul dintre cele două grupări s-au folosit furci, topoare şi bâte, fiind nevoie de intervenţia la faţa locului a 40 de oameni ai legii.

ARGEŞ
Doi tineri din Piteşti au murit sâmbătă seară, după ce motocicleta pe care se aflau a fost lovită în plin de un autoturism Logan condus de o femeie de 39 de ani. Accidentul a avut loc pe un bulevard din oraşul Mioveni, iar poliţiştii spun că responsabilitatea celor întâmplate o poartă şoferiţa, care nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers. Pe numele şoferiţei s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă. (E.C.)

RĂTĂCIŢI PE MUNTE
Doi turişti, soţ şi soţie, cetăţeni români, cu domiciliul în SUA, care s-au rătăcit sâmbătă seară în zona Voroneţ, şi-au petrecut noaptea într-un copac. Cei doi au fost găsiţi ieri-dimineaţă, după 12 ore de căutări. În timpul nopţii, jandarmii au ţinut legătura prin telefon cu cei doi pentru monitorizarea stării acestora.

×
Subiecte în articol: observator