x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

09 Ian 2010   •   00:00

9 ianuarie 2010



PENSII VERIFICATE
Executivul va reverifica dosarele medicale în cazul cărora există suspiciuni că au fost emise decizii abuzive de pensionare pe motiv de invaliditate. Vor fi controlaţi, în următorii cinci ani, toţi pensionarii care au fost încadraţi într-un anumit grad de invaliditate, conform unui document guvernamental din care reiese că pentru descurajarea pensionărilor de invaliditate abuzive şi nejustificate medical vor fi introduse proceduri clare, cu penalizări, privind efectuarea expertizei medicale.

TAXĂ MAI MARE

Taxa de poluare a crescut cu 14,2% începând cu data de 1 ianuarie, ca urmare a modificării cursului de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană, care a urcat de la 3,73 lei/euro, cotaţia aplicată în 2009, la 4,26 lei/euro. Astfel, dacă anul trecut, pentru o maşină Euro 3 veche de trei-patru ani, cu capacitate cilindrică de 1.500 centimetri cubi şi normă de poluare de 250 de grame CO2/km, se plătea 7.510 lei, începând cu 1 ianuarie 2010, taxa de poluare pentru aceeaşi maşină este de 8.580 de lei. (E.S)

BANI, NU TRUSOU

Mamele ar putea primi o alocaţie de 350 de lei pentru naşterea copilului în loc de trusou. Banii se vor acorda pentru fiecare naştere, chiar dacă s-a născut mort copilul sau a murit după naştere, potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă pus în dezbatere publică ieri, pe site-ul Ministerului Muncii. Măsura ar putea fi luată ca urmare a evaluărilor realizate la nivelul autorităţilor locale, care arată că există dificultăţi în găsirea unui furnizor care să asigure toate produsele pentru un trusou. (D.S.)

×
Subiecte în articol: observator