29 ianuarie 2010
CFR CĂLĂTORI
În Gara de Nord au fost puse în funcţiune două automate de vânzare a biletelor. Automatele vor accepta, într-o primă etapă, doar plata cu cardul, iar ulterior şi în numerar, potrivit CFR Călători. Lansarea aparatelor face parte din prima etapă a unui program-pilot. Programul de vânzare a legitimaţiilor, denumit xSellKiosk, va fi aplicat etapizat, pentru a permite testarea şi monitorizarea echipamentelor utilizate. Etapa a doua prevede ca sistemul să aibă opţiunea de plată şi în numerar. (E.S)
LOCURI DE MUNCĂ
Agenţia Municipală de Ocupare a Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) oferă şomerilor din Capitală 571 locuri de muncă. Cele mai multe locuri de muncă sunt pentru muncitorii calificaţi, respectiv 352, dintre care 150 de posturi sunt pentru şoferii de autoturisme, camionete şi camioane. Pentru muncitorii cu studii medii sunt 67 de oferte, iar pentru cei cu studii superioare, 80 de posturi. Pentru muncitorii necalificaţi există 72 de posturi disponibile, cele mai multe pentru casier încasator. (D.S.)
EDILI ÎNCARCERAŢI
Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, Mircia Gutău (foto), şi fostul viceprimar Nicolae Dicu au fost încarceraţi ieri la Penitenciarul Colibaşi, unde îşi vor ispăşi pedepsele. Avocatul lui Mircia Gutău a depus tot ieri o contestaţie în anulare împotriva sentinţei formulate de ÎCCJ în cazul celor doi edili de Râmnicu-Vâlcea, precum şi o cerere de amânare a executării pedepsei.
SENATOR CERCETAT
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parcheul instanţei supreme împotriva senatorului Sorina Luminiţa Plăcintă, fost ministru, pentru a face cercetări privind infracţiunea de fals în declaraţii. Verificările ANI au pornit în urma unui articol de presă, prin care erau dezvăluite afacerile acesteia. Inspectorii de integritate au constatat că senatorul ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor. (V.F.)
CODAŞI LA ÎNCREDERE
România ocupă penultima poziţie în UE în funcţie de încrederea populaţiei şi companiilor în economie, potrivit unui top al Comisiei Europene. Astfel, percepţia populaţiei şi companiilor faţă de economie a scăzut uşor în ianuarie, de la 80,4 puncte la 80 de puncte, ţara noastră coborând o poziţie, până pe penultimul loc, între statele UE. Încrederea în economia României este mai mare doar decât cea din Grecia (76,1 puncte) şi se situează la acelaşi nivel cu cea din Cipru.
CAZUL ELODIA, RELUAT
Căutările avocatei Elodiei Ghinescu, dispărută la 30 august 2007, vor fi reluate imediat ce vremea va permite, adică la primăvară, a anunţat ieri la Vaslui procurorul-şef Marius Iacob. Principala ipoteză a anchetei rămâne crima. "Suntem într-un stadiu avansat al anchetei. Din nefericire, ne lipseşte obiectul principal al cauzei, dar sperăm să găsim până la urmă cadavrul", a declarat procurorul-şef Marius Iacob, citat de Mediafax. Acesta a precizat că ia în calcul şi varianta de a-l trimite în judecată pe soţul avocatei, Cristian Cioacă, pentru omor, chiar dacă nu va fi găsit cadavrul Elodiei.
FĂRĂ CĂLDURĂ
Bucureştenii care locuiesc în centrul Capitalei au rămas fără curent electric ieri-seară, în urma unei avarii în cablurile de tensiune care alimentează zonele Panduri, Naţiunile Unite, Calea 13 Septembrie, Bulevardul Libertăţii şi parţial Bulevardul Unirii. 100 de blocuri au fost afectate. Patru echipe Enel Distribuţie Muntenia au intervenit pentru izolarea defecţiunii şi alimentarea progresivă a tuturor consumatorilor afectaţi, prin preluarea lor pe alte surse de energie electrică. Primarul Sorin Oprescu i-a cerut directorului RADET să deplaseze în cel mai scurt timp toate generatoarele din dotare pentru a se asigura încălzirea apartamentelor rămase fără căldură.
Citește pe Antena3.ro