17 mmartie 2010
BUGETUL METROREX
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, crede că mâine nu va fi grevă la metrou, deoarece Guvernul va aproba astăzi bugetul pe 2010 al Metrorex. "S-ar putea să nu fie joi grevă la metrou, pentru că mâine (azi - n.r.) vom adopta bugetul, şi apoi se poate negocia contractul colectiv de muncă. Fondul de salarii va rămâne neschimbat, poate un pic mai mic faţă de anul trecut, însă în interiorul lui, dânşii (sindicatele de la metrou - n.r.) doresc modificări prin mutarea unor sume de la sporuri şi prime în salariul de bază, ceea ce pentru noi este în regulă", a declarat Berceanu.
MOŢIUNE ANTI-ŞEITAN
PSD şi PC au depus ieri la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, Mihai Şeitan. Moţiunea este intitulată "Şeitan, un tsunami PD-L care înghite salariile, pensiile şi locurile de muncă ale românilor!", a anunţat deputatul PSD Valeriu Zgonea. Anunţul a fost făcut în plenul Camerei înaintea începerii dezbaterii în care premierul Boc a prezentat Parlamentului, ca măsuri de sprijinire în acest an a mediului de afaceri, proiecte anunţate deja de Guvern, precum crearea unui fond de susţinere a investiţiilor, amânarea impozitului anticipat pe profit, unificarea declaraţiilor fiscale.
COMISIE DE ANCHETĂ
Conducerea Senatului a aprobat ieri înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă care să investigheze condiţiile în care s-au încheiat contractele derulate de Ministerul Transporturilor începând din anul 2004. Cererea, venită din partea PSD, vizează anchetarea modificării soluţiilor şi preţurilor pentru modernizarea unor drumuri naţionale (DN 12, 15, 16, 17; I 19), a modificării contractului autostrăzii Transilvania sau a tronsonului Moara Vlăsiei, nedemararea lucrărilor la tronsonul de autostradă Deva - Orăştie. Ministerul Transporturilor a fost condus din 2004 atât de pedelistul Radu Berceanu, cât şi de liberalul Ludovic Orban. (A. Nine)
PROTESTE AMÂNATE
Transportatorii au renunţat la protestele din această săptămână, deoarece au semnat ieri un acord cu reprezentanţii Executivului. "Înţelegând că primul-ministru nu a fost anunţat de toate problemele noastre, este normal să dăm o şansă Guvernului şi vom amâna protestele pentru o săptămână sau două", a spus preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Vasile Ştefănescu. (Elena Stan)
PIAŢĂ MODERNIZATĂ
Piaţa Crângaşi din Capitală îşi redeschide porţile în acest week-end după ce a fost supusă unor lucrări de modernizare. Acum doi ani, vechea piaţă a fost dezafectată, în locul ei fiind construit un complex comercial inspirat după model occidental. Investiţia se ridică la peste 10 milioane de euro. Deschiderea oficială a complexului va avea loc sâmbătă, 20 martie.
Citește pe Antena3.ro