x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

01 Apr 2010   •   00:00

1 aprilie 2010



CUMUL PENSIE - SALARIU
Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au eliminat, la 22 martie, interdicţia cumulului între pensia şi indemnizaţia de parlamentar. Şedinţa a fost prezidată de Roberta Anastase, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial din 29 martie. Stenograma şedinţei Birourilor Permanente arată că Anastase nici măcar nu a pus în dezbatere subiectul, ci l-a trimis direct la Monitor, fără alte precizări sau fără vreo opoziţie. (A.D.)

INVITAŢIE JURNALUL
Până sâmbătă, 3 aprilie, trebuie să vă faceţi timp să daţi o fugă până în centrul Capitalei! La Galeria Dalles s-a deschis tradiţionalul deja Târg al Cadourilor de Paşti. Şi noi suntem acolo! Printre meşterii populari care ne arată cum se încondeiază ouă, printre mesele încărcate cu dulciuri, jucării, cadouri şi obiecte decorative specifice sărbătorilor pascale, vă aşteptăm la standul Jurnalul Naţional, cu toate comorile pe care le-am prins în CD-urile de Colecţie, cărţile din Biblioteca pentru Toţi şi DVD-urile Cinemateca. Nu uitaţi! Zilnic, între 10 dimineaţa şi 8 seara, până în Sâmbăta Mare, Jurnalul Naţional vă aşteaptă cu cele mai preţioase cadouri - cărţi, muzică, filme - la Dalles!

×
Subiecte în articol: observator