21 aprilie 2010
GREVĂ ÎN ŞCOLI
Federaţiile sindicale din Educaţie menţin decizia de a intra în grevă generală de o zi, mâine, 22 aprilie. Profesorii sunt nemulţumiţi de rezultatele întâlnirilor cu Daniel Funeriu, precizând că ministrul Educaţiei nici măcar nu i-a întrebat pe liderii sindicali despre grevă. Liderii federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar s-au întâlnit ieri cu ministrul Daniel Funeriu, pentru a discuta pe tema noii Legi a educaţiei şi a altor probleme din învăţământ.
CONTESTAŢIA LUI CERNEA
Independenţii pot candida la alegerile parţiale pentru Parlament. Curtea Constituţională a admis ieri o excepţie de neconstituţionalitate privind Legea 35/2008, alegerea deputaţilor şi senatorilor (excepţie ce fusese respinsă în ianuarie de CC), ridicată de Remus Cernea în procesul în care contestă respingerea candidaturii sale pentru un loc de deputat în Colegiul 19 din Capitală. CC a declarat în schimb că sunt în conformitate cu Constituţia articolele 29 şi 30 referitoare la depunerea candidaturilor. Decizia CCR este definitivă, general obligatorie şi are putere numai pentru viitor. (Violeta Fotache)
ZIUA PĂMÂNTULUI
Ziua Pământului 2010 se va serba mâine, în "Zona liberă de indiferenţă" din parcul Kiseleff, de la 11:30. Toţi cei interesaţi de nevoile planetei sunt aşteptaţi să-şi prezinte ideile originale, proiectele sau iniţiativele ecologice. Vor fi oferite premii "Ecologica 2010" constând în scutere electrice, biciclete, tricouri şi mingi eco. Proiectul este iniţiat de Lavinia Şandru şi coordonat de Dan Tudorache.
CERERE RESPINSĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins solicitarea Orange şi Vodafone de suspendare a unei decizii ANCOM cu privire la obligativitatea de a furniza clienţilor un set minim de informaţii legate de tarifele şi serviciile prestate. În baza aceleiaşi decizii, arbitrul telecom va elabora şi va pune la dispoziţia utilizatorilor finali o aplicaţie online pentru compararea tarifelor pentru serviciile de telefonie fixă, mobilă şi internet, care ar putea fi lansată în 2011.
PEDEPSE CONTOPITE
Mama FNI va sta mai puţin în închisoare! Magistraţii Tribunalului Prahova s-au pronunţat în această după-amiază cu privire la cererea Ioanei Maria Vlas de contopire a pedepselor, înaintată pentru a-şi scurta perioada de detenţie. Judecătorul a decis să unească cele două pedepse, iar Vlas va executa pedeapsa cea mai mare, adică 10 ani, din dosarul FNI. Cum a petrecut deja şase ani în închisoare, Vlas va mai executa doar patru. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. (L. Calciu)
Citește pe Antena3.ro